Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a afirmat că relaţia sa cu premierul Florin Cîţu este una bună până în acest moment.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ioana Mihăilă a participat duminică, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV. Ea a fost întrebată de realizatorul Sebastian Zachmann cum ar caracteriza relaţia cu Florin Cîţu în condiţiile în care fostul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, era adeptul restricţiilor, iar ea discută mai mult despre măsuri de relaxare, exact cum face şi premierul. 

“Au trecut doar două săptămâni de la numirea mea. Până acum, relaţia este una bună, dar trebuie, înainte de a trage aceste concluzii, să înţelegem că discutăm de perioade diferite, discutăm de mijlocul şi apogeul valului trei, care a fost în iarnă, unde a fost groaznic, unde numărul de paturi de Terapie Intensivă a reprezentant un stres, unde pacienţii trebuiau ţinuţi în unităţile de primiri urgenţe înainte de a primi un pat de Terapie Intensivă, versus perioada de acum în care chiar dacă există presiune pe sistemul de sănătate în legătură cu cazurile COVID, presiunea începe să scadă” , a explicat Ioana Mihăilă.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.