Ministrul Educaţiei Monica Anisie a explicat, luni seară, la B1 TV, că, dacă temerile experţilor se adeveresc şi din toamnă ne vom confunta cu un nou val de COVID-19, elevii ar putea veni prin rotaţie la şcoală, un alt scenariu fiind acela în care, luând în calcul şi experienţa altor ţări, orele de curs să se desfăşoare în containere sau în corturi amplasate în curtea şcolilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Sunt mai multe scenarii pe care le iau în calcul colegii din cadrul Ministerului Educaţiei, printre care şi acesta (n.r. - al venirii elevilor prin rotaţie la şcoală,în timp ce alţii participă la lecţii online), iar în această perioadă vom analiza şi alte propuneri, dar ne vom uita şi la modelele pe care le-au dezvoltat alte state europene, pentru că şi acolo s-au confruntat cu aceeaşi situaţie cu care ne confruntăm şi noi, adică lipsa aceasta a infrastructurii. Să ştiţi că sunt state în care au fost găsite soluţii, în care au fost aduse în curtea şcolii containere sau corturi, în aşa fel încât să se realizeze această distanţare fizică.Vom analiza şi noi în cadrul ministerului şi să sperăm, totuşi, că de la toamnă nu vom mai avea altă perioadă de îmbolnăviri”, a declarat Monica Anisie.

Ea a explicat că este vorba despre clasele suprapopulate la acest moment, neexistând condiţii pentru respectarea regulilor de distanţare impuse de Ministerul Sănătăţii.

”Ştim cu toţii că într-o clasă sunt 30 de elevi, poate chiar şi mai mulţi, şi aşa cum prevede ordinul Ministrului Sănătăţii, trebuie să existe o distanţare de 2 metri în faţă, în spate, în lateral stânga, dreapta. Asta ar presupune că, într-o sală de curs, ar trebui să intre maximum 10 elevi. De aceea spuneam că Ministerul Educaţiei se gândeşte, împreună cu autorităţile publice locale, să găsească soluţii pentru ca de la toamnă – repet, numai dacă va exista cel de-al doilea val, aşa cum prevăd specialiştii – să găsim soluţia în aşa fel încât să nu îi expunem pe elevi în niciun fel. Deocamdată însă, aşa cum se ştie, am reluat cursurile de pregătire pentru elevii din clasele a VIII-a şi a XII-a şi ne pregătim pentru examenele naţionale”, a adăugat ministrul Educaţiei.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.