Poliţiştii au făcut şapte percheziţii la persoane care au cumpărat arme de pe un site din Cehia, iar în urma acestei acţiuni au fost ridicate şapte pistoale de diferite calibre şi 2.500 de proiectile tip bile metalice. Armele respective erau neletale, dar supuse autorizării. Şapte persoane sunt cercetate în acest dosar.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat, miercuri, că, în cadrul operaţiunilor JUPITER, poliţiştii au făcut şapte percheziţii domiciliare, într-un dosar penal deschis pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor.
”Din cercetări a reieşit faptul că, în perioada martie 2025 – august 2026, 7 persoane cercetate ar fi achiziţionat, fără drept, arme neletale supuse autorizării, comandate online de pe un site din Cehia. În urma percheziţiilor au fost ridicate 7 pistoale de diferite calibre, 2.500 de proiectile tip bile metalice şi 3 butelii cu dioxid de carbon”, au afirmat reprezentanţii IPJ Constanţa.
Ei au adăugat că a mai fost ridicată o puşcă din Feteşti, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul IPJ Ialomiţa.
Poliţiştii continuă cercetările în acest caz.



























