Meteorologii au emis, miercuri, o informare de ninsori moderate cantitativ şi intensificări ale vântului în zona montană înaltă. La munte, prin acumulare, stratul nou de zăpadă va ajunge la 15 – 20 de centimetri. Informarea este valabila până vineri dimineaţă.
Potrivit meteorologilor, de miercuri, ora 10.00, până vineri la aceeaşi oră temporar va ninge în regiunile vestice, nordice şi centrale.
Evenimente
25 septembrie - IMM-urile, oxigen pentru România (ediţia a IV-a)
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
”În zona de munte, prin acumulare, se vor înregistra cantităţi de 15…20 l/mp şi se va depune strat nou de zăpadă, pe alocuri consistent. În zona montană înaltă, cu precădere a Carpaţilor Meridionali, vântul va avea intensificări cu rafale, în general, de 60...80 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii”, a transmis ANM.
Meteorologii precizează că la sfârşitul săptămânii, vremea va deveni rece, geroasă mai ales noaptea şi dimineaţa.

Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.