În aproape toate judeţele ţării va ploua de marţi dimineaţă până joi seara, la munte va ninge, în unele regiuni vântul va atinge la rafală 60 de kilometri pe oră, iar temperaturile vor fi scăzute.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Informarea emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie intră în vigoare marţi, de la ora 09.00, şi este valabilă până joi, la ora 18.00.

În cele trei zile vor fi precipitaţii în toată ţara, în sudul, estul şi centrul teritoriului se vor cumula, în special miercuri, cantităţi de apă de 15-25 de litri pe metru pătrat şi, local, mai ales în zona deluroasă, peste 30 de litri pe metru pătrat.

În estul şi în sud-estul Transilvaniei şi în jumătatea de nord a Moldovei, din noaptea de miercuri spre joi vor fi precipitaţii mixte.

La munte vor predomina ninsorile, mai consistente în Carpaţii Meridionali şi de Curbură.

Vântul va avea intensificări temporare, mai ales miercuri, în majoritatea zonelor, cu rafale de peste 55-60 de kilometri pe oră în regiunile sudice şi la munte.

Valorile termice diurne vor fi în scădere, caracterizând, în cea mai mare parte a ţării, o vreme rece pentru ultima decadă a lunii martie, potrivit informării ANM. 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.