Încă un spital din judeţul Buzău va fi destinat tratării bolnavilor de COVID-19, conform deciziei Ministerului Sănătăţii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Este vorba despre unitatea CFR, aflată în subordinea spitalului CFR Galaţi. În spital, care va fi de grad 3,vor fi aduşi şi trataţi bolnavi în stare uşoară şi medie.

Marţi, Ministerul Sănătăţii a aprobat şi transformarea Spitalului de Boli Cronice de la Smeeni în unitate COVID. Începând de miercuri, unitatea medicală va trata bolnavi în stare uşoară şi medie, fiind amenajate 35 de paturi. De asemenea, în acest spital vor fi menţinute 10 paturi pentru tratarea pacienţilor post-COVID.

"Vom interna forme uşoare şi medii de boală, pentru că nu avem linie de oxigen la perete, doar concentratoare. Spitalul va avea 35 de paturi pentru bolnavii COVID şi 10 post-COVID, aşa cum suntem şi acum. Avem medici diferiţi, circuite separate.  E nevoie şi de recuperare, pentru că boala durează un timp, în timp ce  sechelele rămân o perioadă mai lungă ", a declarat directorul spitalului din Smeeni, Marilena Dobrescu.

În judeţul Buzău, pacienţi COVID mai sunt trataţi în Spitalul Judeţean, unde sunt păstrate cazurile grave şi severe, la Spitalul Municipal din Rm.Sărat şi la Spitalul Orăşenesc Nehoiu, unde sunt trimise cazurile uşoare şi moderate, care, în cazul în care se agravează, sunt trimise la SJ U Buzău. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.