Primarul municipiului Oradea, Ilie Bolojan, face şi el propunerea ca Universitatea Central Europeană (CEU), creată la Budapesta de miliardarul american George Soros, să funcţioneze în viitor la Oradea, în conidţiile în care Ungaria şi-a modificat legislaţia privind funcţionarea instituţiilor de învăţământ acreditate şi în alte ţări, ceea ce va face ca CEU să nu mai poată funcţiona la Budapesta, după ce, tot joi, primarul Gheorghe Falcă a propus ca instituţia să funcţioneze la Arad

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"În condiţiile în care Ungaria şi-a modificat legislaţia privind funcţionarea instituţiilor de învăţământ acreditate şi în alte ţări, ceea ce va face ca Universitatea Central Europeană (CEU) să nu mai poată funcţiona la Budapesta, cred că ar fi o idee bună să facem o ofertă acestei universităţi de prestigiu pentru a funcţiona în viitor la Oradea", scrie, joi, primarul Ilie Bolojan pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acestuia, prin acest demers, Oradea ar câştiga un centru de excelenţă cu deschidere internaţională şi ar dovedi încă o dată vocaţia central-europeană a oraşului.

Tot joi, primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, a transmis rectorului Universităţii Central-Europenen o scrisoare de solidaritate şi o ofertă pentru relocarea acesteia la Arad, unde pune la dispoziţie două clădiri cu un total de peste 6.000 de metri pătraţi pentru procesul educativ, cazarea studenţilor şi servirea meselor. În document, Falcă îşi arată ”îngrijorarea” faţă de ”încercările dificile prin care trece în aceste zile” universitatea.

Gheorghe Falcă (PNL), a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, că în urma discuţiilor pe care le-a avut cu oficiali din Primăria Arad s-a luat decizia de a se înainta o ofertă Universităţii Central-Europene (CEU) pentru relocarea în municipiul Arad.

El a spus că a adresat scrisoarea rectorului CEU, Michael Ignatieff, căruia i-a transmis că oferta poate fi prezentată în detaliu la Budapesta.

Gheorghe Falcă a precizat că municipalitatea a găsit două clădiri pe care le poate oferi universităţii din Budapesta, una de 4.000 de metri pătraţi care are parter şi două etaje, ce ar putea fi folosită pentru procesul educativ, dar şi un cămin studenţesc cu 75 de camere, care are peste 2.000 de metri pătraţi şi include spaţii pentru servit masa.

Conform lui Falcă, universitatea ar urma să primească spaţii şi în Cetatea Aradului, în momentul în care obiectivul va intra în circuitul civil, peste câţiva ani.

Guvernul ungar a propus săptămâna trecută un proiect de lege care să reglementeze universităţile străine din ţară. Liderii CEU spun că universitatea lor este vizată în mod special şi au avertizat că este posibil să fie nevoiţi să o închidă.

Una dintre condiţiile ce vor fi impuse este să aibă un campus în statul său de origine, New York, iar o alta este să existe un acord bilateral de susţinere între Ungaria şi Statele Unite.

Ministerul Educaţiei a spus pentru MTI că este dispus să încheie un acord bilateral cu statul New York, care are jurisdicţie în chestiuni legate de educaţie.

Un astfel de acord ar fi mult mai uşor de încheiat decât unul cu administraţia lui Donald Trump, care a avut o serie de diferende cu Soros în ultimii ani.

Condiţia privind campusul din statul de origine reprezintă o problemă numai pentru CEU, deoarece toate celelalte universităţi străine din Ungaria au deja astfel de campusuri.

Mii de oameni, unguri şi străini, au protestat la Budapesta faţă de proiect.

Fondată în 1991, CEU operează exclusiv la Budapesta, dar oferă diplome recunoscute atât în Uniunea Europeană, cât şi în Statele Unite.

Marţi, Ungaria a aprobat, în procedură de urgenţă, legea care ar putea să oblige universitatea finanţată de George Soros să îşi încheie activitatea în ţară, în pofida protestelor faţă de plan şi a condamnării internaţionale, relatează Reuters.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.