Spania a economisit aproximativ 26 de miliarde de dolari din costurile importurilor de gaze naturale în perioada 2011–2024, datorită extinderii masive a capacităţilor de producţie a energiei solare şi eoliene, potrivit unui raport publicat joi de Agenţia Internaţională pentru Energie (AIE), transmite Reuters.
Capacitatea de producţie a energiei din surse regenerabile a crescut de peste două ori în ultimul deceniu, ajungând la 119 gigawaţi, în timp ce emisiile de gaze cu efect de seră s-au redus cu aproximativ 20%. Această evoluţie a diminuat dependenţa Spaniei de combustibilii fosili şi vulnerabilitatea economiei la fluctuaţiile preţurilor internaţionale ale gazelor.
Dezvoltarea energiei regenerabile a contribuit şi la reducerea preţurilor angro ale electricităţii. Cu toate acestea, AIE avertizează că facturile plătite de consumatori rămân ridicate din cauza taxelor, contribuţiilor şi tarifelor de reţea.
Agenţia recomandă guvernului de la Madrid să revizuiască sistemul fiscal aplicat energiei şi să reducă taxele pe electricitate, pentru a încuraja electrificarea industriei, transporturilor şi încălzirii locuinţelor. În prezent, povara fiscală mai redusă asupra combustibililor fosili descurajează trecerea la soluţii electrice, chiar şi atunci când acestea sunt mai eficiente şi mai puţin poluante.
Raportul recomandă, de asemenea, reconsiderarea calendarului de închidere a centralelor nucleare. Spania intenţionează să renunţe la cele cinci centrale nucleare până în 2035, însă AIE consideră că autorităţile ar trebui să analizeze posibilitatea prelungirii funcţionării reactoarelor existente.
În acelaşi timp, agenţia subliniază necesitatea dezvoltării capacităţilor de stocare a energiei şi a investiţiilor suplimentare în parcuri eoliene, pentru a echilibra ponderea ridicată a producţiei solare.
AIE solicită şi consolidarea securităţii şi rezilienţei reţelei electrice spaniole, după pana majoră de curent care a afectat ţara în 2025. Potrivit raportului, modernizarea infrastructurii şi diversificarea surselor de producţie sunt esenţiale pentru menţinerea stabilităţii sistemului energetic pe măsură ce Spania îşi continuă tranziţia către energia regenerabilă.



























