Peste o sută de persoane protestează, vineri seară, în faţa Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, acuzând autorităţile că blochează manifestările religioase care urmau să aibă loc la Iaşi în această perioadă, cu ocazia sărbătorii Sfintei Parascheva.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Protestatarii de la Iaşi invocă faptul că alegerile locale s-au putut organiza la data stabilită şi că nu au fost impuse restricţii, în timp ce pelerinajul de la Iaşi a fost anulat.

Unii credincioşi au lumânări aprinse, alţii fac rugăciuni, stând în genunchi.

Oamenii au pancarte pe scare scrie "Dumnezeu este cu noi", "Fiţi curajoşi". Unii dintre participanţi nu poartă măşti de protecţie.

Acolo se află şi mai mulţi jandarmi.

Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a comunicat, miercuri seară, că singurul eveniment religios care va fi organizat la Iaşi de Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva va fi Sfânta Liturghie din 14 octombrie, racla urmând să rămână în clădirea catedralei pe toată durata sărbătorilor.

Mitropolia ieşeană a trimis în acest sens o notificare către Prefectura judeţului Iaşi.

”Având în vedere noul context în care ne aflăm, întrucât nu vor mai putea veni la Iaşi pelerini din alte localităţi, racla cu sfintele moaşte ale Sfintei Cuvioase Parascheva nu va mai fi scoasă mâine dimineaţă (joi dimineaţă – n.r.), cum era programul iniţial, ci va rămâne în Catedrala Mitropolitană. Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a notificat Prefectura Judeţului Iaşi că sărbătoarea nu se va mai organiza în perioada 8-15 octombrie, ci se va limita la săvârşirea Sfintei Liturghii din data de 14 octombrie, ziua de prăznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva”, a declarat miercuri seară purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Constantin Strurzu.

Reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei au decis, marţi seară, ca racla cu sfintele moaşte să nu mai fie scoase din Catedrală, în contextul creşterii numărului de cazuri de coronavirus înregistrate la Iaşi în ultimele zile. Totuşi, era luată în calcul varianta scoaterii sfintelor moaşte din incinta catedralei în cazul unui aflux ridicat de pelerini.

Racla cu sfintele moaşte urma să fie scoasă joi, 8 octombrie, pelerinajul urmând să se încheie, potrivit programului iniţial, pe 15 octombrie.

Membrii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) au stabilit, luni seară, că este permisă organizarea de manifestări cu ocazia sărbătorilor religioase numai cu participarea celor care au domiciliul sau reşedinţa în localitatea respectivă, explicând măsura prin faptul că riscul de infectare este unul foarte mare atunci când pelerinii se deplasează dintr-o localitate în alta cu mijloace de transport precum autocare.

Sute de credincioşi au stat, luni, la o coadă formată pe zeci de metri pentru a se închina la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, cu câteva zile înainte ca racla să fie scoasă din Catedrala Mitropolitană din Iaşi. Oamenii au spus că au vrut astfel să evite aglomeraţia care se va crea în următoarele zile. Purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Constantin Sturzu, a spus că ”sfinţenia nu este contagioasă”, întrebat despre oportunitatea desfăşurării pelerinajului, în condiţiile în care la Iaşi numărul cazurilor de COVID-19 a crescut alarmant.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.