Fetiţa în vârstă de trei luni adusă în stare gravă de la Roman după ce a fost înjunghiată de tatăl ei se află în continuare internată la terapie intensivă, la spitalul de copii din Iaşi, iar starea este staţionară.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Managerul spitalului de copii ”Sfânta Maria” din Iaşi, Alina Belu, a declarat luni pentru News.ro că deocamdată nu se pune problema unei noi intervenţii chirurgicale, după operaţia la care fetiţa a fost supusă în urmă cu două zile.
”Este intubată, se află în continuare la terapie intensivă. Nu sunt complicaţii. Un pacient care a fost supus recent unei operaţii dificile nu se poate spune că este în afara oricărui pericol”, a afirmat managerul unităţii medicale, Alina Belu.
Ea a mai precizat că mama fetiţei şi-a exprimat intenţia de a veni în spitalul de Iaşi pentru a se interna alături de propriul copil.
Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Roman au fost sesizaţi, sâmbătă dimineaţa, prin apel 112, cu privire la faptul că, într-o locuinţă, din municipiul Roman, are loc o agresiune în familie.
“La faţa locului s-au deplasat echipaje de poliţie şi jandarmerie, constatând faptul că un bărbat, de 40 de ani, din Roman, ar fi exercitat acte de violenţă asupra soţiei şi a doi copii, în vârstă de trei luni. Victimele au fost transportate de urgenţă la spital. Din nefericire, unul dintre copii a decedat”, a transmis IPJ Neamţ.
El şi-a înjunghiat un copil în zona inimii, iar celălalt în zona toracică. Fetiţa care a supravieţuit este internată în stare gravă la un spital din Iaşi.
Bărbatul a fost audiat, sâmbătă, timp de mai multe ore.
Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, Marius Emil Ianuş, a declarat, duminică, pentru News.ro, că bărbatul a povestit în timpul audierii că îşi aminteşte momentul în care şi-a agresat soţia cu cuţitul, dar apoi susţine că nu mai ştie ce s-a întâmplat.
Bărbatul ca fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Decizia Tribunalului Neamţ nu este definitivă şi poate fi contestată.
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.