Aproximativ 50.000 de oameni s-au închinat la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva în primele două zile de pelerinaj la Iaşi, iar alte câteva mii aşteaptă la rând pe străzile din jurul catedralei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Pe tot parcursul zilei de vineri, rândul pelerinilor a depăşit un kilometru şi jumătate, fiind veniţi credincioşi din mai multe zone ale ţării, atât cu autocare, cât şi cu maşinile proprii.

Până vineri seară, s-au închinat la sfintele moaşte aproximativ 50.000 de persoane, iar alte câteva mii aşteptau la rând.

În total, o sută de oameni au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar şase dintre pelerini au fost transportaţi la spital.

Zece persoane au fost sancţionate pentru cerşetorie şi tulburarea liniştii publice.

Zeci de mii de credincioşi sunt aşteptaţi să ajungă la Iaşi în următoarele zile pentru a se închina la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva. Anul acesta, pelerinii se pot închina şi la moaştele Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina, aduse joi seară la Iaşi cu avionul din localitatea Katerini, Grecia.

Mai multe străzi din centrul oraşului sunt închise circulaţiei.

Sfânta Liturghie de duminică se va desfăşura pe o scenă amplasată în faţa Catedralei Mitropolitane, pe pietonalul Ştefan cel Mare.

Sfânta Cuvioasa Parascheva este considerată a fi ocrotitoarea Moldovei, iar ziua de 14 octombrie, când este hramul, transformă Iaşiul în cel mai mare centru de pelerinaj din România.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.