Mai multe autovehicule între care două dube cu câte opt persoane au rămas blocate, vineri dimineaţă, pe drumuri din judeţul Ialomiţa, pompierii reuşind să scoată din nămeţi una dintre autoutilitare şi acţionând pentru recuperarea celorlalte persoane.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit purtătorului de cuvânt al Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă Ialomiţa, George Damian, echipele de intervenţie au fost solicitate vineri dimineaţă în sprijinul mai multor persoane care au rămas cu autovehiculele blocate în nămeţi pe drumurile greu practicabile din cauza viscolului.

Astfel, pe drumul dintre Ţăndărei şi Valea Ciorii, o dubă în care se aflau opt persoane a rămas blocată, aceasta fiind scoasă de pe tronsonul înzăpezit.

La ora transmiterii acestei ştiri, alte opt persoane sunt blocate într-un autovehicul pe drumul judeţean 302, între localităţile Moviliţa şi Roşiori, ISU intervenind pentru deblocare.

Totodată, şi pe alte tronsoane de drum din Ialomiţa sunt autovehicule blocate, iar autorităţile intervin în sprijinul persoanelor rămase în nămeţi.

Pe un drum din apropierea oraşului Feteşti, cel puţin cinci persoane sunt blocate în două autovehicule, alte două persoane se află pe DN 2A, între localităţile Ciochina şi Orboieşti. Totodată, un echipaj al Serviciului de Ambulanţă se îndreaptă către o gravidă în 39 de săptămâni din localitatea Munteni, femeia urmând a fi preluată şi dusă la spital.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.