Guvernul a reglementat, în şedinţa de marţi, prin OUG, circulaţia cu trotineta electrică, iar potrivit prevederilor adoptate aceasta poate fi condusă doar de persoane de cel puţin 14 ani, pe pistele pentru biciclete şi pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă pentru circulaţia vehiculelor este de 50km/h.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”S-au înregistrat foarte multe accidente cu trotinetele şi această ordonanţă defineşte toate normele de conduită pentru conducătorul de trotinetă electrică, astfel încât să evităm tot ceea ce ţine de periculozitatea folosiri trotinetei electrice ca mijloc de transport şi pentru a preveni accidentele din trafic”, a declarat ministrul de Interne, Marcel Vela, marţi seară, după şedinţa de Guvern. 

Vela a prezentat şi care sunt noile reglementări.

”Astfel,  pentru a conduce o trotinetă electrică pe drumurile publice, conducătorul acesteia trebuie să aibă vârsta de cel puţin 14 ani. Trotinetele electrice care circulă pe drumurile publice trebuie să fie echipate cu mijloace de iluminare. Cei care folosesc trotineta şi au sub 16 ani, adică între 14 şi 16 ani este obligatorie casca de protecţie. Este interzis transportul pasagerilor pe aceste mijloace de transport şi ca zonă de folosinţă sunt pistele de biciclete sau pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă pentru circulaţia vehiculelor este de 50km/h. Trotinetele electrice nu pot depăşi viteza de 25 km/h şi evident această ordonanţă completează definiţia trotinetei pentru a fi foarte clar, atunci când se foloseşte, în ce parametri ai actului normativ se încadrează cel care foloseşte trotineta”, a declarat ministrul.

Toate aceste reglementări vin în urma sesizărilor făcute de pietoni, şoferi sau chiar conducători de trotinete electrice.

”Reglementările au fost generate de percepţia din trafic, de pa pietoni şi de la conducătorii auto care, chiar de la cei care folosesc aceste mijloace de transport, pentru a reglementa această zonă. Este deja un fenomen ce nu era reglementat în prezent”, a mai spus Marcel Vela.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.