Grupul de Comunicare Strategică a anunţat că vineri nu este disponibil, pentru pacienii cu COVID-19, niciun pat de Terapie Intensivă, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale care sunt şi confirmate cu SARS-COV-2.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”În data de 5 noiembrie 2021, conform datelor existente în aplicaţia alerte.ms, la nivel naţional există 1.752 de paturi de ATI destinate pacienţilor COVID-19. În Bucureşti sunt avizate de DSP 392 paturi de ATI pentru pacienţii de COVID-19. 1.877 paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii ţări. La  nivel naţional, la acest moment  nu este disponibil niciun pat liber de ATI, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale care sunt şi confirmate cu SARS-COV-2.", a transmis Grupul de Comunicare Strategică.
De asemenea, la nivel naţional există o rezervă operaţională de 181 paturi ATI destinate pacienţilor de COVID-19. 
Aceste paturi sunt activate, în dinamică, acolo unde numărul pacienţilor ATI depăşeşte capacitatea secţiilor principale. 
 
"La nivel naţional, la acest moment nu este disponibil niciun pat liber de ATI, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale care sunt şi confirmate cu SARS-COV-2. Se lucrează în continuare pentru operaţionalizarea şi asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI care vor fi disponibile în zilele următoare. Menţionăm faptul că în procesul de operaţionalizare a unor noi paturi ATI se pune accent pe cele destinate persoanelor care prezintă anumite condiţii medicale şi care sunt şi confirmate cu SARS-COV-2 pentru că în aceste cazuri respectivii pacienţi prezintă afecţiuni grave ce pot constitui comorbidităţi şi sunt expuşi unui risc mult mai mare", a precizat GCS.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.