Direcţia de Administrare a Domeniului Public Slobozia intervine în sprijinul groparilor din cimitirele din oraş care nu mai fac faţă cererilor, în urma valului de decese înregistrat în ultimele zile în rândul bolnavilor cu coronavirus.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Situaţia a fost dezvăluită de şeful DADP Slobozia, Valeriu Petre Roşca, acesta făcând publice şi o serie de fotografii dintr-un cimitir din oraş unde se face groapă lângă groapă pentru a-i înhuma pe cei ucişi de coronavirus. 

"Colegii mei din DADP Slobozia dau o mână de ajutor groparilor care sunt depăşiţi şi nu mai fac faţă valului prea mare de înhumări", scrie şeful DADP Slobozia.

În aceeaşi postare, reprezentantul DADP Slobozia le cere oamenilor să se vaccineze şi să nu i mai creadă pe cei care neagă eficienţa vaccinului: "Haideţi să facem tot posibilul ca să rămânem sănătoşi, iar asta înseamnă să ne vaccinăm. Nu mai ascultaţi sfaturile persoanelor neavizate care vă mint că vaccinul este experimental, ci mergeţi să vă imunizaţi. Nu, nu imunizarea naturală e soluţia. Multe persoane care au avut SARS-CoV-2 au rămas cu sechele grave, cu plămânii afectaţi şi în proporţie de 60%!!! Vaccinaţi-vă ca să vă protejaţi familia, ca să vă acordaţi o şansă la viaţă, ca să nu vă rămână copiii singuri pe lume! (...) Dacă nu înţelegem nici în acest moment că fiecare dintre noi trebuie să facă tot posibilul pentru a ne proteja pe noi şi familiile noastre, vom ajunge să ne plângem cu toţii rudele şi prietenii". 

Autorităţile din mai multe oraşe se confruntă cu probleme, în urma valului mare de decese din ultima perioadă.  

 
 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.