Depozitul de deşeuri de la Pata Rât, judeţul Cluj, care arde de peste douăzeci de ore, are autorizaţie de mediu valabilă, au anunţat, joi, reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu. Potrivit acestora, în 2017, s-au efectuat cinci controale la depozitul respectiv, fiind aplicate două amenzi în valoare de 35.000 de lei. Şeful Gărzii de Mediu Cluj a fost înlocuit din funcţie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Comisarii Gărzii de Mediu Cluj-Napoca s-au deplasat la platforma administrată de Regia Autonomă a Domeniului Public Cluj-Napoca imediat ce au fost anunţaţi de către pompieri de izbucnirea incendiului, ”pentru evaluarea impactului asupra mediului”, continuând să supravegheze zona şi la ora transmiterii acestei ştiri.

”Platforma de stocare temporară are autorizaţie de mediu valabilă, emisă de Agenţia pentru Protecţia Mediului Cluj. Pe parcursul anului 2017, Garda Naţională de Mediu a efectuat, pe amplasament, cinci controale în urma carora au fost aplicate două amenzi, în valoare totală de 35.000 lei, fiind impuse şi măsuri de remediere”, anunţă reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu.

Potrivit acestora, în imediata vecinatate a platformei unde a izbucnit incendiul se mai găsesc alte două depozite (rampa de stocare temporară administrată de Salprest Rampa S.A. şi depozitul neconform Pata Rât, administrat de Consiliul Judeţean Cluj).

De la începutul anului 2017, comisarii Gărzii Naţionale de Mediu au efectuat, la aceste două obiective, 20 de controale în urma cărora au fost aplicate amenzi în valoare de 60 000 lei.

”Pentru neconformităţile constate la depozitul neconform administrat de Consiliul Judeţean Cluj, a fost înaintată şi o sesizare penală către organele în drept”, mai spun reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu. 

Potrivit acestora, ”din cauza situaţiei grave constatate pe linie de protecţie a mediului, la nivelul judeţului Cluj, comisarul şef al GNM-CJ Cluj a fost înlocuit, fiind delegat un nou comisar şef, provenit din alt judeţ”.

Totodată, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj au precizat că incendiul nu a fost stinss, la mai bine de douăzeci de ore de la izbucnire.

Zona arde mocnit, fiind supravegheată de către trei echipaje.

Un puternic incendiu a izbucnit miercuri seară la groapa de gunoi a Clujului, de la Pata Rât, pompierii intervenind cu mai multe autospeciale.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.