Trei persoane din Galaţi au fost internate la Spitalul de Boli Infecţioase, în ultimele 24 ore, fiind suspecte de infecţie cu coronavirus. Toate cele trei persoane prezintă simptome de boală, tuse şi febră, şi au fost preluate de autospeciale de la ISU Galaţi, dotate cu izolete.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Una dintre persoanele internate în spital s-a întors din regiunea Lombardia, în urmă cu 8 zile, şi era izolată acasă , când a început să se simtă rău, manifestând semnele unei infecţii respiratorii.

Cea de a doua persoană spitalizată la Galaţi este şofer de maxi taxi pe o rută de transfer pentru Aeroportul Otopeni. Se pare că în urmă cu câteva zile, a adus de la aeroport mai multe persoane întoarse din Italia. Ulterior, a început să manifeste semne de boală şi a sunat la 112.

A treia persoană era deja în carantină, într-un centru special. Cu o zi înainte de expirarea celor 14 zile standard de carantină, a început să prezinte febră, tuse, iar starea generală îi era alterată, fiind transportat la Spitalul de Boli Infecţioase Galaţi.

Potrivit Prefecturii Galaţi, alte 224 de persoane expuse la contaminare cu coronavirus sunt izolate la domiciliu, iar 4 sunt în carantină, într-un centru special.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.