Angajaţii Şantierului Naval "Damen" din Galaţi continuă, miercuri, pentru a doua zi consecutiv, acţiunea de protest, după ce negocierile cu reprezentanţii companiei au eşuat. Câteva sute de angajaţi s-au adunat în faţa sediului administrativ al companiei, nemulţumiţi fiind de nivelul salariilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unor surse din cadrul companiei, preşedintele Consiliului de Administraţie al ”Damen”, Bert Jan ter Riet, a invitat la negocieri o delegaţie formată din zece reprezentanţi ai salariaţilor, însă nu s-a ajuns la nicio înţelegere.

De altfel, printre reprezentanţii salariaţilor care au mers la negocieri nu s-ar fi aflat niciun lider de sindicat, după ce încă de ieri muncitorii au refuzat să mai fie reprezentanţi de către sindicatul constituit în unitate. 

În aceste condiţii, acţiunea de protest continuă şi câteva sute de angajaţi s-au adunat şi miercuri în faţa sediului administrativ al companiei.

Câteva sute de angajaţi ai Şantierului Naval "Damen" din Galaţi au declanşat, marţi, un protest spontan, nemmuncitorii afirmând că sunt nemulţumiţi de nivelul salariilor, dar şi de condiţiile de muncă.

Reprezentanţii companiei au transmis că nu pot comenta deocamdată nimic cu privire la acţiunea de protest, fiind ”o chestiune internă”.

În Şantierul Naval ”Damen” din Galaţi lucrează aproximativ 2.000 de persoane. 
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.