Comisarii de la Protecţia Consumatorilor au dispus închiderea temporară a majorităţii locurilor de joacă din judeţul Galaţi din cauză că acestea nu deţin autorizaţii de funcţionare sau au echipamente deteriorate care îi pot pune în pericol pe copii, însă primăriile pot depune contestaţii în instanţă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Galaţi a desfăşurat o acţiune de control pentru verificarea modului de respectare a prevederilor legale privind protecţia consumatorilor la locurile de joacă de pe rază judeţului Galaţi, exceptându-le pe cele din curtea grădiniţelor şi şcolilor.

Potrivit comisarului şef adjunct al CJPC Galaţi, Carmen Tudor, au fost verificate toate cele 157 locuri de joacă din judeţ din 37 localităţi, dar la momentul controlului doar în localitatea Corod locul de joacă existent avea autorizaţie de funcţionare emisă de către Primărie.

Deşi la locurile de joacă trebuie amplasate panouri de avertizare cu o serie de informaţii privind denumirea parcului de distracţii, numărul autorizaţiei de funcţionare, datele de identificare ale administratorului sau numerele de telefon ale serviciilor pentru situaţii urgenţă, doar aproximativ 60% dintre locurile de joacă verificate aveau amplasat panoul de avertizare, însă cu informaţii incomplete, în timp ce la 40% dintre acestea panoul
lipsea cu desăvârşire.

În plus, 90% dintre echipamentele amplasate în locurile de joacă nu aveau inscripţionate deloc informaţii, inclusiv de natură tehnică precum: limita de vârstă pentru utilizarea echipamentelor; greutatea maximă  admisă; înălţimea maximă admisă ; numărul maxim de utilizatori admis;numărul certificatului de conformitate, după caz.

De asemenea, a fost verificată şi starea echipamentelor de agrement, constatându-se deteriorări de natură a pune în pericol siguranşa şi viaţă copiilor, la circa, 25% dintre locurile de joacă analizate.

Astfel, au fost echipamente de joacă cu podeţe aflate la înălţimi de 2 metri care aveau balustradele rupte; tobogane cu trepte de urcare lipsa (la unele chiar şi 3 trepte consecutive); leagăn cu şezutul lipsa;plase sau dispositive de căţărare de cca 2 metri înălţime care nu aveau prevăzute la baza nisip sau covor care să atenueze eventual cădere; balansoare fără scaune; invartitori cu scaunele la care lipseau mânerul de susţinere, etc.

Pentru toate aceste abateri au fost aplicate 62 de avertismente şi au fost oprite temporar de la prestarea serviciilor de agreement toate locurile de joacă verificate.

Printre Primăriile avertizate se numără şi cea a municipiului Galaţi.

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi, Raluca Ardean, a declarat că serviciul de ultilităţi publice va amplasa în perioada următoare panouri de avertizare că parcurile sunt închise. 

"S-a primit, într-adevăr, avertisment şi s-a dispus închiderea locurilor de joacă în lipsa autorizaţiilor de funcţionare. Serviciul de utilităţi publice va amplasa panouri de avertizare în acest sens că parcurile sunt închise în urmă deciziei celor de la Protecţia Consumatorilor", a spus Ardean.

În continuare, reprezentanţii Primăriei Galaţi nu au luat o decizie dacă vor contesta sau nu în instanţă măsura CJPC Galaţi de a închide locurile de joacă.

Potrivit legii, toţi administratorii locurilor de joacă au dreptul contestării proceselor verbale, aflându-se acum în perioada legală de contestare la instanţă. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.