Primăria municipiului Galaţi alocă peste 1,7, fără TVA, pentru închirierea şi montarea instalaţiilor şi echipamentelor de iluminat festiv, în urma unei licitaţii câştigate de asocierea dintre două firme, după ce anul trecut s-au cheltuit pentru iluminatul festiv circa 1,4 milioane de lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Contractul pentru închirierea şi montarea echipamentelor pentru iluminatul festiv din municipiul Galaţi a fost câştigat de asocierea dintre firmele MK Lightning S.R.L şi Luxten Lightning Company S.A, valoarea acestuia fiind de 1.716.850 lei (fără TVA), potrivit unui comunicat transmis, luni, de Biroul de Presă al Primăriei Galaţi.

Potrivit reprezentanţilor Primăriei municipiului Galaţi, deja s-a început montarea pe stâlpi a unor echipamente de iluminat festiv, în zona Falezei, urmând să fie amplasate în continuare în oraş diferite instalaţii tridimensionale, panouri, perdele luminoase, brazi artificiali, şiruri luminoase cu leduri sau figurine şi personaje specifice sărbătorilor de iarnă.

Echipamentele pentru iluminatul festiv de sărbători vor fi montate pe străzile şi bulevardele din municipiul Galaţi, în parcuri, rondouri şi esplanade, intrări în oraş, intersecţii, iar brazii artificiali vor amplasaţi în intersecţiile şi parcurile principale din oraş.

Anul trecut, contractul pentru iluminatul de sărbători a fost câştigat în urma licitaţiei publice tot de către firma MK Lightning S.R.L., valoarea contractului fiind de 1.406.719 lei.


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.