Direcţia de Sănătate Publică Galaţi anunţă primele două focare de coronavirus din judeţ de la debutul celui de-al patrulea val al pandemiei de COVID-19.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Conform autorităţilor de sănătate publică, ambele focare de la Galaţi sunt în familii. 6 cazuri de COVID-19 au fost raportate în municipiul Galaţi, iar alte 4 în localitatea Cavadineşti.

În focarul din oraş, îmbolnăvirea s-a produs după ce două persoane din Bucureşti au venit în vizită la rudele din Galaţi. Când au revenit la domiciliu în Capitală aveau deja semne de boală, s-au testat şi au ieşit pozitive la coronavirus. ulterior, patru rude ale lor din Galaţi au ieşit pozitive la coronavirus.

În localitatea Cavadineşti, este vorba de asemenea despre un focar familial cu 4 infectări.  

 "Conform datelor furnizate de Direcţia de Sănătate Publică Galaţi, la nivelul judeţului, au fost înregistrate două focare familiale de SARS-COV 2, care au totalizat 6 cazuri (municipiul Galaţi), respectiv 4 cazuri (comuna Cavadineşti). În ambele cazuri s-au efectuat anchete epidemiologice şi s-a dispus izolarea la domiciliu, sub supravegherea medicilor de familie, pentru toate persoanelor confirmate", a transmis luni Prefectura Galaţi.

Din focarul din municipiul Galaţi, din cei 6 bolnavi unul este vaccinat anti-COVID, iar dintre cel de la Cavadineşti, niciunul dintre cei 4 nu este vaccinat anti-COVID.

În judeţul Galaţi, sâmbătă au fost raportate 26 de noi infectări iar duminică 15 cazuri noi de COVID 19. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.