Generalul Ionel Marin, fost director adjunct al Serviciului Român de Informaţii, fostul procuror general adjunct al României Marcel Sâmpetru şi fostul procuror George Bălan, fost membru CSM, se află pe lista doctoranzilor de la Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza” care l-au avut coordonator pe Gabriel Oprea, în cazul căruia Comisia de Ştiinţe Juridice a CNATDCU a stabilit, marţi, cu majoritate de voturi, că a plagiat în lucrarea sa de doctorat. Potrivit listei obţinute de News.ro, o parte dintre aceştia au fost condamnaţi pentru corupţie. Surse au declarat pentru News.ro că şi în cazul unor lucrări coordonate de Gabriel Oprea ar exista elemente de plagiat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Fostul vicepremier a coordonat la Şcoala Doctorală a Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza” din Capitală opt doctorate, în perioada 2004 - 2007. Cei care au devenit doctori sub îndrumarea lui Gabriel Oprea sunt oameni de afaceri, foşti şefi în structurile de informaţii sau în Poliţia Română.

Unul dintre aceştia este generalul Marin Ionel, fost director general adjunct al Serviciului Român de Informaţii, care în 2004 a devenit doctor prin ordinul de ministru al Educaţiei 5237 din 5 noiembrie 2004, cu lucrarea "Rolul comunităţii de informaţii în gestionarea ameninţărilor la adresa securităţii naţionale”, coordonată de Gabriel Oprea.

Ionel Marin a fost schimbat de Traian Băsescu de la conducerea SRI. În 2012, el a fost condamnat definitiv la un an de închisoare cu suspendare pentru infracţiunile de fals în declaraţii în dosarul în care a fost acuzat că a închiririat şi ulterior a cumpărat ilegal locuinţa de serviciu care aparţinea RA-APPS, preţul fiind unul subevaluat.

Generalul Ionel Marin
Generalul Ionel Marin

În acelaşi dosar a fost condamnat pentru aceleaşi fapte, tot la un an de închisoare cu suspendare, şi generalul Dumitru Zamfir, director general adjunct al Serviciului Român de Informaţii. La fel ca Ionel Marin, Zamfir a obţinut titlul de doctor tot cu ajutorul lui Gabriel Oprea, însă doi ani mai târziu, prin ordinul de ministru al Educaţiei 4871 din 7 august 2006, cu lucrarea "Respectarea drepturilor omului în activitatea serviciilor de informaţii”.

Dumitru Zamfir
Dumitru Zamfir

Tot în anul 2004, a obţinut titlul de doctor şi Radu Timofte, fostul director al SRI. Gabriel Oprea i-a coordonat lucrarea intitulată "Serviciile de informaţii şi agenda de securitate a începutului de mileniu”.

Radu Timofte
Radu Timofte

Un alt doctor pregătit de Gabriel Oprea este Marcel Sâmpetru, fostul procuror general adjunct al României. Sâmpetru a devenit doctor în 2004, prin ordinul de ministru al Educaţiei 5237 din 5 noiembrie 2004, cu lucrarea "Locul şi rolul DNA în sistemul organelor de justiţie din România”. Coincidenţa face ca tocmai Direcţia Naţională Anticorupţie să deschidă un dosar penal în care să-l cerceteze pe Sâmpetru. În iulie 2015, instanţa supremă l-a condamnat pe Marcel Sâmpetru la doi ani de închisoare cu suspendare, cu un termen de supraveghere de 7 ani în dosarul privind furnizarea şi exploatarea unor informaţii nedestinate publicităţii, în care a fost condamnată la patru ani cu executare şi judecătoarea Georgeta Barbălată de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Mihai Vlad, fostul şef al Serviciului Ilfov din Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă din MAI.

Omul de afaceri Adrian Petrache, tatăl lui Alin Petrache, actual şef al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), a obţinut titlul de doctor în 2004 tot cu sprijinul lui Gabriel Oprea, care i-a coordonat lucrarea "România în contextul conceptului de siguranţă naţională şi securitate internaţională”.

Fostul procuror George Bălan, fost membru al Consiliul Superior al Magistraturii, l-a avut şi el pe Gabriel Oprea conducător de doctorat pentru teza cu titlul "Ministerul Public şi politica penală de apărare a securităţii naţionale”. Bălan a fost cercetat şi el de procurorii DNA într-un dosar privind negocierea cu Victor Ponta de funcţii pentru Daniel Morar şi Laura Codruţa Kovesi, însă a fost achitat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. 

George Bălan
George Bălan

Fostul inspector-general adjunct al Poliţiei Române ieşit recent la pensie, chestorul Dumitru Pârvu, a devenit şi el doctor cu aportul lui Gabriel Oprea în baza tezei "Modalităţi de gestionarea a crizelor în domeniul ordinii publice care pot afecta securitatea naţională a României”, susţinută în 2007. Surse din cadrul Academiei de Poliţie arată că Pârvu a devenit doctor în doar şapte luni, iar teza ar avea elemente de plagiat.

Un alt personaj controversat care a devenit doctor datorită lui Gabriel Oprea este Remus Şpan, fostul director adjunct al Direcţiei Generale Anticorupţie şi fost şef al poliţiei judiciare din PNA-ul condus de Ioan Amarie. El a fost demis de Vasile Blaga din structura anticorupţie a MAI, fiind suspectat ca ar fi intervenit la mai mulţi procurori în favoarea unor poliţisti cercetaţi pentru fapte de corupţie.

Gabriel Oprea a condus şi doctoratul comisarului-şef Constantin Bolboşanu, fostul director adjunct al Direcţiei de Combatere a Crimei Organizate din Poliţia Română, reţinut şi apoi plasat în control judiciar în noiembrie 2015. Atunci, procurorii DNA l-au acuzat că, în calitate de ofiţer de poliţie, şef serviciu în cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate din IGPR, a primit, printr-un intermediar, de la un om de afaceri, cu titlu de mită, echivalentul în lei al sumei de 110.000 euro, pentru a-i asigura acestuia din urmă protecţie din partea organelor de cercetare penală, dar şi pentru a se dispune soluţii favorabile în dosarele penale în care era cercetat, au arătat procurorii DNA după momentul reţinerii. Bolboşanu a fost arestat în aprilie 2016 pentru că ar fi încălcat obligaţiile controlului judiciar, contactând una dintre persoanele care urmau să fie audiate în calitate de martor. 

Gabriel Oprea a fost coordonator de doctorate şi la Academia Naţională de Informaţii "Mihai Viteazul" (a SRI), iar mulţi dintre ei au fost acuzaţi de plagiat. O parte dintre ei au cerut să li se retragă titlul de doctor, obţinut sub coordonarea lui Gabriel Oprea, între aceştia numărându-se Radu Stroe, Mihai Stănişoară, Romeo Raicu, dar şi nepoata lui Oprea, avocata Loredana Radu, şi fosta secretară a acestuia, Adela Popescu.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.