Companiile tradiţionale au înregistrat în România o pondere dublă a incidentelor de zbor faţă de transportatorii low cost, arată o analiză Flight Refund, companie specializată în obţinerea despăgubirilor pentru pasageri. Astfel, anul trecut în România, companiile tradiţionale au avut 235 de decolări şi aterizări cu probleme, adică un procent de 0,42% din totalul zborurilor înregistrate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În cazul curselor low cost, s-au înregistrat 73 de incidente, cifră care reprezintă 0,22% din total, adică jumătate din procentul curselor companiilor tradiţionale, potrivit Flight Refund.

”Cele mai slabe performanţe ale companiilor tradiţionale s-au înregistrat în Polonia, unde procentul zborurilor cu probleme a fost de 1,08% faţă de procentul 0,34% cât s-a înregistrat în cazul zborurilor low cost”, se arată în comunicat.

Astfel în Polonia procentul zborurilor cu incidente a fost triplu în cazul companiilor tradiţionale faţă de cele low cost. 

Franţa este singura piaţă analizată unde companiile tradiţionale au înregistrat performanţe mai bune decât cele low cost: 0,81% pentru companiile cu costuri reduse faţă 0,75% în cazul operatorilor tradiţionali.

Analiza Flight Refund mai arată că Marea Britanie a avut anul trecut mai multe curse low cost decât restul ţărilor analizate luate împreună (peste 360.000 decolări şi aterizări). Companiile low cost au înregistrat în această ţară un procent de incidente de 0,58% pentru decolări şi aterizări, iar liniile aeriene tradiţionale au consemnat un procent de 1,04% pentru zborurile cu incidente. Astfel, în cazul Marii Britanii, se regăseşte raportul înregistrat şi în România – procent dublu de incidente pentru companiile tradiţionale faţă de cele low cost.
 
Datele analizate de Flight Refund acoperă peste 2,67 milioane de zboruri din şase ţări europene – România, Franţa, Marea Britanie, Germania, Ungaria şi Polonia. Din acestea, 23.600 au avut înregistrat incidente de zbor: întârzieri mai mari de trei ore sau anulări ale zborurilor.

Analiza a luat în calcul aproape 90.000 de zboruri de pe aeroporturile din Bucureşti şi Cluj-Napoca, care reprezintă circa 75% din traficul aerian din ţara noastră.
 
“Analiza datelor legate de zborurile din pieţe europene importante arată că, în general, companiile tradiţionale înregistrează un procent mai mare de anulări şi întârzieri faţă de liniile low cost. Din acest punct de vedere România stă undeva la mijloc, între Franţa unde companiile tradiţionale înregistrează performanţe mai bune decât cele low cost şi Polonia, unde raportul este de 3 la 1 defavoarea companiilor tradiţionale. Indiferent de compania cu care zburaţi, trebuie să ştiţi că în cazul unui incident, puteţi primi până la 600 de euro compensaţii dacă zborul are o întârziere mai mare de trei ore, a fost anulat sau vi s-a refuzat îmbarcarea”, a declarat Anikó Bolyó, manager general Flight Refund.
 
Reprezentanţii Flight Refund spun că, indiferent de numărul curselor sau incidentelor, călătorii din Europa Centrală şi de Est nu cunosc faptul că, potrivit Regulamentului European 261/2004 sunt îndreptăţiţi să primească din partea companiei aeriene o compensaţie de până la 600 de euro pentru zborurile efectuate în ultimii trei ani.

Mai mult, procentul celor care ştiu că pot apela la firme specializate pentru a-şi recupera banii într-un termen rezonabil este mai mic de 1%, ceea ce înseamnă că cei care au dreptul la despăgubiri au pierdut circa 22 milioane de euro.

Serviciul Flight Refund a fost înfiinţat în 2012, de către două persoane particulare, economistul şi specialistul în comunicare Barbara Schulhof şi Tamás Doffek, investitor particular.

Din 2016, compania are clienţi din România, Cehia, Slovacia, Polonia, Franţa, Portugalia şi Spania.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.