Investiţie de 30 milioane de euro în JT Terminal, primul terminal privat de produse petroliere cu ieşire la Marea Neagră. Avantaj logistic important pentru România, dar şi pentru alte ţări din regiune

Investiţie de 30 milioane de euro în JT Terminal, primul terminal privat de produse petroliere cu ieşire la Marea Neagră. Avantaj logistic important pentru România, dar şi pentru alte ţări din regiune

JT Grup Oil, companie românească activă pe piaţa distribuţiei de carburanţi, a finalizat JT Terminal, primul terminal privat de produse petroliere cu ieşire la Marea Neagră, cu o capacitate de operare de până la 1 milion de tone de produse petroliere pe an, în urma unei investiţii de 30 milioane de euro.

Noua capacitate este proiectată să deservească piaţa din România, dar şi din Republica Moldova, Serbia şi Ucraina, susţinând practic dezvoltarea unor noi fluxuri comerciale către aceste pieţe.
"JT Grup Oil S.A. (BVB: JTG), companie românească activă pe piaţa distribuţiei de carburanţi, anunţă finalizarea JT Terminal şi face pasul către un model de business integrat, care combină tradingul, logistica, stocarea şi distribuţia de produse petroliere. Proiectul, dezvoltat în urma unei investiţii de aproximativ 30 de milioane de euro, intră în etapa operaţională şi adaugă pieţei o capacitate de operare de până la 1 milion de tone de produse petroliere anual", arată JT Grup Oil SA într-un comunicat de presă.
Finalizarea investiţiei vine într-un moment în care securitatea aprovizionării, diversificarea rutelor logistice şi accesul la infrastructura de stocare şi distribuţie au devenit teme centrale pentru piaţa energetică europeană, precizează reprezentanţii societăţii.
"Amplasarea JT Terminal în Portul Constanţa, la Marea Neagră, accesul la coridorul Dunăre - Marea Neagră şi conectarea fluxurilor maritime şi fluviale cu infrastructura feroviară şi rutieră oferă un avantaj logistic important pentru România, Republica Moldova, Serbia şi Ucraina. Terminalul creează un nou punct de intrare, stocare şi distribuţie pentru produse petroliere şi contribuie la consolidarea rolului Portului Constanţa în fluxurile logistice către Republica Moldova, Serbia şi Ucraina", se menţionează în comunicat.
Infrastructura modernă a JT Terminal reduce timpii necesari operaţiunilor logistice şi creşte flexibilitatea fluxurilor de aprovizionare, fiind proiectată să deservească atât piaţa din România, cât şi Republica Moldova, Serbia şi Ucraina şi să susţină dezvoltarea unor noi fluxuri comerciale către aceste pieţe.
"Finalizarea JT Terminal înseamnă pentru noi încheierea celui mai complex proiect de investiţii pe care JT Grup Oil l-a realizat până în prezent. Am început această investiţie pornind de la o nevoie concretă a pieţei - România are nevoie de capacităţi suplimentare prin care să poată aduce, stoca şi distribui volume mai mari de produse petroliere. Astăzi, această infrastructură există, iar investiţia depăşeşte dezvoltarea unei noi linii de business pentru JT Grup Oil - terminalul introduce în piaţă o capacitate suplimentară de import, stocare şi distribuţie şi contribuie la diversificarea infrastructurii prin care România îşi poate asigura necesarul de produse petroliere", a declarat Bogdan Aldea, Preşedintele Consiliului de Administraţie şi Director General al JT Grup Oil.
La rândul lui, Jean Paul Tucan, acţionar majoritar al companiei, spune că JT Terminal este una dintre cele mai importante investiţii realizate, până în prezent, care a presupus şi multe provocări.
"Vorbim despre o investiţie realizată prin aport de capital privat românesc, finanţare bancară şi fonduri europene, pe care am dus-o la bun sfârşit în ciuda unui proces complex, care a presupus inclusiv întârzieri de aproximativ nouă luni şi numeroase provocări administrative. Dincolo de ceea ce înseamnă JT Terminal pentru dezvoltarea companiei, am livrat o infrastructură care pune la dispoziţia economiei o nouă poartă de intrare pentru produse petroliere, care poate susţine aprovizionarea României, Republicii Moldova, Serbiei şi Ucrainei", a precizat Jean Paul Tucan.
Model de business integrat
Pentru JT Grup Oil, operaţionalizarea JT Terminal schimbă semnificativ dimensiunea şi structura businessului, făcându-se trecerea de la un model concentrat în principal pe distribuţia de carburanţi către unul integrat, care presupune trading, logistică, stocare şi distribuţie.
Noua infrastructură creează premisele pentru creşterea volumelor tranzacţionate, atragerea de parteneri internaţionali şi dezvoltarea unor noi fluxuri comerciale către România, Republica Moldova, Serbia şi Ucraina. Încă din perioada de dezvoltare a proiectului, JT Grup Oil a indicat existenţa unui interes comercial din partea unor companii din Republica Moldova, Serbia şi Ucraina pentru utilizarea noii capacităţi logistice, susţin oficialii companiei.
"Operaţionalizarea JT Terminal schimbă fundamental capacitatea noastră de dezvoltare. Avem acum infrastructura necesară pentru a opera volume de până la 1 milion de tone anual şi pentru a dezvolta parteneriate cu mari companii internaţionale, precum şi noi fluxuri comerciale prin Portul Constanţa. Pentru următorii ani, obiectivul nostru este să creştem gradual gradul de utilizare a terminalului şi volumele tranzacţionate, păstrând în acelaşi timp disciplina financiară şi transparenţa pe care statutul de companie listată ni le impune", declară Bogdan Aldea, Preşedintele Consiliului de Administraţie şi Director General al JT Grup Oil S.A.
JT Terminal dispune de opt rezervoare, cu o capacitate statică totală de stocare de 31.500 de tone, şi este proiectat pentru un volum anual de operare de până la 1 milion de tone, prin rotaţia stocurilor. Infrastructura permite gestionarea barjelor cu capacităţi cuprinse între 3.000 şi 9.000 de tone, operarea simultană a 16 vagoane pe două linii ferate paralele şi operarea fluxurilor pentru până la 100 de autocisterne pe zi, se precizează în comunicat.
Capacitatea de încărcare şi descărcare a JT Terminal ajunge la 700-1.000 de tone pe oră pentru nave, 300-700 de tone pe oră pentru trenuri şi 250 de tone pe oră pentru autocisterne. Automatizarea integrală a terminalului permite coordonarea fluxurilor din centrul de comandă şi reducerea timpilor de operare, un avantaj important într-un sector în care viteza de rotaţie a produsului influenţează direct costurile logistice, arată reprezentanţii companiei.
Investiţii în infrastructură
Finalizarea JT Terminal reprezintă baza următoarei etape de dezvoltare a JT Grup Oil, compania continuând strategia de dezvoltare a infrastructurii logistice, prin dezvoltarea unui nou terminal de bitum. Astfel, Grupul urmăreşte să extindă infrastructura disponibilă şi să intre pe un segment complementar activităţilor actuale. În paralel, JT Grup Oil lucrează la dezvoltarea proiectului de la Dubova, amplasat într-un punct strategic la intrarea/ieşirea din România. Proiectul este în curs de dezvoltare şi va avea o capacitate operaţională de 20.000 de tone pe lună, completând infrastructura logistică a Grupului şi susţinând fluxurile transfrontaliere de produse petroliere, potrivit reprezentanţilor companiei.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră