Lucrările de la Arcul de Triumf vor fi finalizate până în 25 noiembrie, ceea ce va face posibilă defilarea de 1 decembrie, a anunţat, luni, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Firea a spus că nu mai există niciun motiv pentru ca lucrările să nu fie gata, fiind semnate şi actele adiţionale necesare şi achitate toate sumele restante.

"Lucrările se vor încheia până în 25 noiembrie, astfel încât, aşa cum am discutat cu reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale, cu trei zile înainte de Ziua Naţională să se poată face pregătirile în această zonă. Nu mai este niciun motiv acum pentru ca acest obiectiv să nu fie finalizat, pentru că am semnat şi actele adiţionale necesare, am achitat şi toate sumele restante, am mediat conflictele care au apărut de-a lungul anilor între constructor, proiectant şi consultant, care aveau divergenţe, pentru că nu ajungeau la un numitor comun. Anul acesta, după ani de pauză, parada naţională, în data de 1 decembrie, va avea loc aici, la Arcul de Triumf”, a declarat Firea.

Primarul Capitalei susţine că obiectivul va fi redat circuitului turistic, vor fi trasate treceri de pietoni şi vor fi montate semafoare pentru a face posibilă traversarea intersecţiei fără accidente.

"Lucrarea este aproape de finalizare, toate finisajele se vor face în această perioadă. Aici, în această zonă, administraţia străzilor va proceda la organizarea trasării unor treceri pietonale. Vom avea şi semafoare, pentru că interesul acesta a fost, în afară de consolidarea, reabilitarea şi conservarea Arcului de Triumf, redarea în circuitul turistic”, a afirmat edilul.

Consolidarea Arcului de Triumf a costat 7,6 milioane de euro, din care 5 milioane de euro sunt din fonduri europene, iar restul provin din bugetul primăriei, susţine primarul Capitalei, adăugând că întârzierea a fost cauzată inclusiv din cauza amortizoarelor antiseismice comandate din America şi care pot face faţă unui cutremur precum cel din 1977.

Arcul de Triumf a intrat, la începutul anului 2014, într-un proces de consolidare şi reabilitare. Atunci, fostul primarul al Bucureştiului Sorin Oprescu spunea că lucrările vor fi gata în primăvara anului 2015, însă termenul de finalizare a fost amânat. La preluarea mandatului, actualul primar al Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat că lucrările de reabilitare vor fi gata până în 30 iunie 2016.

La încheierea termenului limită, primarul a anunţat o nouă dată pentru inaugurarea Arcului de Triumf - 30 octombrie 2016, dar lucrările tot nu au fost gata. Gabriela Firea spunea, în 29 octombrie, că Arcul de Triumf va fi finalizat în timp util pentru organizarea paradei militare de 1 Decembrie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.