Trotuarele şi străzile adiacente au fost deszăpezite doar aproximativ 50 la sută, primarul Capitalei, Gabriela Firea, cerându-le operatorilor de salubritate să cureţe trotuarele de zăpadă, "în regim de urgenţă", pentru că în zilele următoarele va fi ger şi s-ar putea forma gheţuş. Firea a mai cerut "acţiune şi eficienţă" în curăţarea pistelor pentru biciclişti, argumentând că sunt persoane care vor să circule cu bicicleta chiar şi pe vreme rece.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Adresez încă o dată solicitarea către companiile care au contracte cu primăriile de sector, operatorii de salubritate să ia în serios acest lucru şi să degajeze în regim de urgenţă trotuarele unde s-au produs deja câteva accidente. Va veni o perioadă de câteva zile foarte geroase, ceea ce va determina apariţia gheţuşului", a declarat primarul Capitalei, la comandamentul de iarnă.

Firea a atras atenţia asupra sesizărilor transmise de cetăţeni, care vizează mai multe probleme legate de deszăpezire. Astfel, într-o sesizare se arată că pe linia RATB 178, staţiile de autobuz de la Panait Sârbu până la Master nu au fost curăţate de zăpadă. În Sectorul 1, în cartierul „Henri Coandă” nu s-a intervenit deloc. Pe Calea Rahovei, lângă Liceul Bolintineanu, intervenţia nu a fost suficientă. Alte sesizări sunt legate de trotuarele de pe strada Paroşeni, Şoseaua Petricani, până la biserica Doamna Ghica, probleme semnalate şi miercuri.

"Nu înteleg de ce apar atât de multe sesizări din partea cetăţenilor. Dacă vă consideraţi depăşiţi de situaţie, dacă nu se poate, spuneţi-ne şi încercăm noi să rezolvăm pe alte căi. Nu este normal, este zona de unde apar cele mai multe probleme. Dacă nu se poate, spuneţi-mi şi vedem cum ne organizăm, mergem cu toţii şi dăm la lopată. Probabil că vom face mai bine decât operatorii manuali", le-a spus Firea reprezentanţilor operatorilor de salubritate.

De asemenea, pe bulevardul Berceni, zăpada nu a fost curăţată pe trotuare.

Reprezentatul Romprest, firma care asigură deszăpezirea în Sectorul 1, a arătat că pe timpul nopţii s-a acţionat cu mai multe utilaje şi cu operatori manuali inclusiv pe trotuare şi pe străzile laterale, iar în ceea ce priveşte cartierul „Henri Coandă”, acesta nu este cuprins în programul de deszăpezire, dar a fost curăţat.

Cosmin Gheorghiu, directorul Direcţiei Generale Infrastructură şi Servicii Publice, a spus că, încă este în şantier cartierul „Henri Coandă”, astfel că acesta aparţine constructorului, dar operatorii de salubritate au intervenit şi acolo, pe timpul zilei, nu noaptea, fiindcă este mai sigur. Primarul Sectorului 1 a precizat că problema va fi rezolvată până la sfârşitul lunii februarie, printr-un act adiţional la contract.

În Sectorul 2, reprezentantul firmei Supercom a spus că trotuarele nu au fost cuprinse în programul de deszăpezire, dar operatorii manuali acţionează încă de joi dimineaţă, pentru că miercuri noapte acestea nu au putut fi curăţate din cauza maşinilor parcate.

În sectoarele 3 şi 4, reprezentanţii operatorilor de salubritate au declarat că în prezent se intervine pentru curăţarea trotuarelor şi a străzilor adiacente.

În ceea ce priveşte Sectorul 5, reprezentantul Romprest a spus că se acţionează de dimineaţă pe trotuare şi pe străzile adiacente, singura problemă fiind cei 35 de muncitori blocaţi în comuna Botoroga, judeţul Teleorman, care nu au mai reuşit să ajungă în Bucureşti din cauza zăpezii.

Reprezentantul firmei Urban, care se ocupă de deszăpezirea în Sectorul 6, a precizat că la ieşirea din cartierul Drumul Taberei nu au mai fost blocaje, iar traficul s-a desfăşurat în condiţii normale.

Operatorii de salubritate au promis că, până joi seară, deszăpezirea trotuarelor şi a străzilor adiacente va fi făcută în proporţie de peste 75%.

Rreprezentantul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti  a arătat că 480 de persoane fără adăpost au fost cazate la centre, iar 36 de persoane au refuzat ajutorul, fiind, în continuare, monitorizate.

În prezent, stratul de zăpadă are între 13 şi 22 de centimetri, potrivit Gabrielei Băncilă, de la Administraţia Naţională de Meteorologie. Aceasta a precizat că pe parcursul zilei de joi vor mai fi intervale în care va ninge slab, iar vântul va sufla moderat, ajungând la 35-40 de kilometri pe oră. Meteorologul a spus că informarea emisă de ANM intră în vigoare joi şi este valabilă până marţi.

"În Capitală, temperaturile nu vor depăşi, pe parcursul zilelor, minus 6, minus 4 grade, iar pe timpul nopţilor se vor înregistra temperaturi de până la minus 14 grade", a arătat Gabriela Băncilă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.