Elevii de gimnaziu din toată ţara şi profesorii lor de matematică sunt invitaţi să se înscrie gratuit până la 31 octombrie 2026 în Ediţia 2027 a campionatului naţional pe echipe - CampioMATE.
Programul, ajuns la cea de-a şasea ediţie, este organizat de Asociaţia Visuri Îndrăzneţe în parteneriat cu Societatea de Ştiinţe Matematice din România, începe în noiembrie, cu etapa de calificări, şi se încheie în iunie 2027, cu gala de premiere. După o ediţie record în anul şcolar trecut, cu 16.000 de copii din 41 de judeţe şi peste 3 milioane de probleme rezolvate, organizatorii îşi propun să susţină în noul sezon 20.000 de jucători.
CampioMATE nu este un concurs clasic de matematică. Este un campionat naţional pe echipe, construit după logica sportului şi a jocurilor video, cu calificări, divizii de nivel, transferuri, punctaje şi clasament live, şi, la final, medalii şi trofee. Elevii intră în Arenă, rezolvă provocări zilnice, acumulează puncte şi joacă în echipă alături de colegi din aceeaşi şcoală sau din alte şcoli. Efortul lor este recunoscut imediat, iar progresul este vizibil în timp real. Important: în CampioMATE nu contează nivelul iniţial la matematică al copiilor – aici minţile se antrenează cu perseverenţă pe tot parcursul campionatului. Iar la final, fiecare jucător câştigă un plus de nivel la matematică prin determinarea sa şi beneficiind de sprijinul comunităţii.
Campionatul are misiunea de a antrena noua generaţie de atleţi ai minţii şi de a creşte IQ-ul României. Oportunitatea este foarte clară: testele PISA 2025 arată că 52% dintre elevii români de 15 ani nu ating nivelul minim de competenţă la matematică, adică nu pot înţelege şi rezolva un enunţ matematic simplu. Iar asta înseamnă că accesul acestor tineri la o mare parte dintre profesiile viitorului va fi extrem de limitat.
CampioMATE este parte din soluţie, încă de la lansare: un ecosistem atractiv pentru generaţia nativilor digitali, cu acces gratuit, deschis oricărui elev din ţară, care intervine exact în momentul în care copiii pierd legătura cu matematica, în gimnaziu.
CampioMATE este inclus pe lista concursurilor şcolare naţionale recunoscute de Ministerul Educaţiei şi Cercetării (Poziţia F4, Anexa nr. 5 la O.M.E.C. nr. 3153/28.01.2026) şi se desfăşoară la nivel local în parteneriat cu inspectoratele şcolare judeţene.
Unde se rupe relaţia copiilor cu matematica
Un studiu realizat de agenţia de cercetare AHA Moments pentru CampioMATE, în trei etape (noiembrie 2025, iunie 2026 şi iulie 2026, după afişarea rezultatelor la Evaluarea Naţională), pe baza răspunsurilor a peste 9.000 de elevi de gimnaziu, participanţi şi neparticipanţi la campionat, arată că declinul începe devreme şi se accentuează an de an.
Dacă la începutul clasei a V-a, 67% dintre elevi spun că matematica este printre materiile lor preferate, la finalul clasei a VIII-a mai afirmă acest lucru doar 37%. Cea mai mare ruptură se produce la începutul gimnaziului, când se face trecerea de la învăţător la profesor şi când volumul şi complexitatea materiei cresc brusc. În paralel, scade şi interesul perceput la cei din jur: ponderea copiilor care spun că părinţii lor sunt interesaţi de matematică coboară de la 33% în clasa a V-a la 19% în clasa a VIII-a.
Studiul mai arată că, pentru elevii de clasele a VII-a – a VIII-a, inteligenţa artificială a ajuns să fie cel mai mare ajutor la teme - un sfert dintre aceşti elevii folosesc A.I.-ul când nu se descurcă singuri. Îngrijorător, utilizarea A.I.-ului este semnificativ mai mare în rândul copiilor cărora nu le place matematica.
Ce se schimbă când copiii intră în joc
Aceeaşi cercetare măsoară şi efectul participării în CampioMATE. Elevii care au participat la campionat asociază matematica într-o măsură semnificativ mai mare cu emoţii pozitive, precum curiozitatea, încrederea şi mândria, iar 97% dintre profesorii participanţi spun că acest campionat a crescut motivaţia elevilor de a învăţa matematică şi 96% afirmă că le-a îmbunătăţit nivelul de înţelegere a materiei.
Efectele s-au văzut şi la examenul naţional. Dintre elevii respondenţi participanţi la CampioMATE de clasa a VIII-a, 97% au obţinut cel puţin nota 5 la proba de matematică a Evaluării Naţionale 2026, faţă de o rată de promovare de 79% la nivel naţional, iar media notelor participanţilor a fost 8,13, cu 2 puncte peste media naţională a anului trecut. O diferenţă notabilă se observă în mediul rural, unde 96% dintre jucătorii CampioMATE au promovat proba, faţă de 64% la nivel naţional. Elevii confirmă că acest concurs i-a ajutat mai ales să fie atenţi la detaliile cerinţelor, să îşi gestioneze timpul şi să aibă încredere în ei.
„Continuaţi acest campionat cât de mult veţi putea. Este un mare câştig pentru elevi, dar şi pentru profesori”, a transmis unul dintre profesorii participanţi în cadrul studiului AHA Moments.
„CampioMATE s-a născut dintr-o întrebare simplă: cum îi facem pe copiii acestei generaţii să îndrăgească matematica şi să o înţeleagă? Am pornit de la convingerea că nivelul de matematică al unei generaţii nu creşte prin încă o oră de exerciţii, ci prin motivaţie. Iar motivaţia se poate hrăni prin joc, prin echipă şi prin recunoaşterea imediată a efortului. Matematica nu este doar o materie de examen, ci este cel mai important instrument de antrenament al minţii: te ajută să înveţi să gândeşti structurat, să spargi o problemă mare în paşi mici, să nu renunţi la prima dificultate şi să perseverezi. Sunt abilităţi de care copiii au nevoie în orice meserie vor alege şi în viaţa de zi cu zi. Şi azi, şi în viitor.” a declarat Maria Predoiu, Cofondator şi Director Executiv CampioMATE.
Nu privim rezultatele PISA publicate recent ca pe un verdict dur, ci ca pe o confirmare că trebuie să lucrăm mai devreme şi altfel, în gimnaziu, acolo unde se pierde legătura copiilor cu matematica. După cinci ediţii, vedem că formatul funcţionează: copiii care intră în Arenă îşi păstrează interesul pentru matematică, capătă încredere că se descurcă şi obţin rezultate mai bune la examen. De aceea, ne propunem să ajungem la 20.000 de copii în acest sezon, iar invitaţia noastră către profesori şi părinţi este una singură: daţi-le copiilor şansa să descopere că matematica poate fi un joc pe care îl pot câştiga. Participarea copiilor este gratuită şi asta este posibil prin implicarea şi sprijinul tuturor partenerilor şi al suporterilor programului”, a declarat Andrei Rădulescu, Cofondator şi Preşedinte al Asociaţiei Visuri Îndrăzneţe, organizatorul CampioMATE.
Cum funcţionează CampioMATE şi cum te înscrii
Înscrierile în Ediţia 2027 sunt deschise până la 31 octombrie 2026 atât pentru elevii noi, cât şi pentru cei care au mai jucat în ediţiile anterioare, pe www.campiomate.ro. Sezonul începe cu testele tehnice, în perioada 2-4 noiembrie, urmate de etapa de calificări, între 5 şi 23 noiembrie, în urma căreia fiecare jucător primeşte un scor de nivel (R-Score) pe baza căruia este repartizat în divizia potrivită, dar şi un scor de perseverenţă (E-score) pe baza căruia intră într-o echipă de la start sau intră în Lotul de lansare al clasei şi diviziei sale, de unde poate fi transferat într-o echipă ulterior. Toţi copiii activi în calificări intră, mai departe, în campionat. Urmează etapele de campionat, desfăşurate începînd din ianuarie 2027, iar sezonul se încheie în iunie 2027 cu gala naţională şi galele judeţene.
Participarea copiilor este gratuită şi este posibilă prin sprijinul Kaufland, partener principal, şi al suporterilor PRO TV, UniCredit Foundation, EY, Familia SAFIR, NEPI ROCKCASTLE, Publicis Relations, Mediaposte Martech, mindit.io, EXE Software şi Novotel.
Apel către profesorii de matematică
CampioMATE înseamnă şi o comunitate de profesori pasionaţi şi implicaţi în dezvoltarea elevilor. În ediţia trecută, peste 1.100 de profesori coordonatori din peste 1.200 de şcoli au înscris elevii în campionat, iar 338 de antrenori de echipe şi 26 de liceeni voluntari i-au însoţit pe parcursul sezonului. Pentru ediţia 2027, orice profesor de matematică din judeţele partenere se poate înregistra pe platformă ca profesor coordonator, pentru a-şi înscrie elevii şi/ sau ca antrenor al unei echipe de elevi. Elevii de liceu se pot alătura ca voluntari, în rolul de antrenori ai loturilor de lansare.
Studiul AHA Moments arată că profesorii revin în CampioMATE pentru sentimentul că fac parte dintr-o comunitate naţională de dascăli cu preocupări similare, dar şi pentru că munca lor cu elevii devine vizibilă şi apreciată şi contribuie la creşterea capacităţii elevilor de a lucra în echipă. 95% dintre profesorii participanţi în Ediţia 2026 şi-au exprimat intenţia de a reveni în noul sezon.
Ediţia 2026, cea mai mare de până acum
Lansat în 2022 ca program pilot într judeţul Iaşi, cu 900 de jucători, CampioMATE a crescut continuu: 5.000 de jucători în 2023, 10.000 în 2024, 13.000 în 2025 şi 16.000 în 2026, din toată ţara şi din Belgia. În Ediţia 2026, jucătorii au rezolvat împreună peste 3 milioane de probleme în 8 luni de campionat, cu 1,3 milioane mai multe decât în anul precedent. Aproape 6.000 de elevi au obţinut scor individual de minimum 70%, 300 de echipe au atins pragul minim pentru medalie, iar feedbackul colectat din peste 30.000 de evaluări ale elevilor participanţi a arătat un scor mediu de 4,7 din 5.
Despre CampioMATE
CampioMATE - campionatul naţional de matematică pe echipe este organizat de Asociaţia Visuri Îndrăzneţe în parteneriat cu Societatea de Ştiinţe Matematice din România. Desfăşurat online pe tot parcursul anului şcolar, campionatul îmbină logica unui joc competitiv cu obiective educaţionale clare: creşterea motivaţiei pentru matematică, creşterea nivelului la matematică, dezvoltarea spiritului de echipă şi a abilităţilor de colaborare. Inclus pe lista concursurilor şcolare recunoscute de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, CampioMATE se desfăşoară la nivel local în parteneriat cu inspectoratele şcolare judeţene şi a antrenat peste 16.000 de participanţi în Ediţia 2026, faţă de 900 în ediţia pilot din 2022.
Mai multe informaţii: www.campiomate.ro




























