Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret“ solicită Parlamentului României modificarea proiectului Legii-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, astfel încât personalul din învăţământ să beneficieze de majorările asumate prin programul de guvernare: 20% - începând cu 1 iulie 2017 şi 30% - începând cu 1 ianuarie 2018.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"La 4 ianuarie 2017, Parlamentul a adoptat Programul de Guvernare al Guvernului Grindeanu. În condiţiile în care nu se operează modificarea proiectului de lege, parlamentarii îşi vor încălca propria hotărâre. Personalul din învăţământ aşteaptă această majorare, iar o înşelare a aşteptărilor poate conduce la o nemulţumire generală în sistemul educaţional“, a declarat Marius Ovidiu Nistor, preşedinte FSE „Spiru Haret“.

De asemenea, Federaţia  solicită public ministrului Finanţelor, Viorel Ştefan, să explice ce a vrut de fapt să spună prin declaraţia, făcută în cadrul unui interviu acordat Reuters, potrivit căreia „majoritatea creşterilor salariale vor reveni la buget sub formă de taxe“.

„În condiţiile în care creşterile nu se vor simţi şi în buzunarele angajaţilor, degeaba le facem. Dacă prin această lege Guvernul vrea să mute o sumă de bani dintr-un capitol bugetar în altul, să ne spună în faţă, nu să ne amăgească cu majorări, care vor exista doar pe hârtie“, a adăugat preşedintele Marius Ovidiu Nistor. 

             

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.