Aproximativ o mie de persoane, majoritatea familii cu copii, dar şi preoţi, elevi şi studenţi, au participat sâmbătă la Marşul pentru viaţă, cerând oprirea avorturilor şi susţinerea femeii şi a familiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Oamenii s-au adunat în parcul din Piaţa Unirii, de unde plecat în marş pe traseul strada Bibescu Vodă, Bulevardul Dimitrie Cantemir, până în Parcul Tineretului. Mai multe asociaţii care militează pentru interzicerea avorturilor au făcut apel la bucureşteni să participe la această manifestaţie.

Participanţii la marş au purtat insigne, banderole fosforescente, steaguri şi baloane colorate. Într-o tăcere absolută, participanţii au mers ”flancaţi” de baloane multicolore. Singurii nervoşi că au fost ţinuţi la semafor de poliţie au fost şoferii care au claxonat îndelung.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Unii dintre manifestanţi au avut afişe pe care scria că ”80% dintre soţi divorţează după un avort" sau "în 80% dintre cazuri, un avort se face la presiunile tatălui", iar pe alte pancarte se putea citi: ”Noi suntem generaţia pentru viaţă” şi ”Pentru viaţă, Pentru femeie, Pentru familie”.

După 40 de minute de marş, coloana a ajuns în Parcul Tineretului, unde a fost amenajată o scenă. Organizatorii au spus de la tribună că ”în Bucureşti se fac 36 de avorturi zilnic, iar în ţară 260 pe zi” şi au anunţat lansarea site-ului avorturiregretate.ro, loc în care se regăsesc mărturii ale femeilor care au trecut prin experienţa traumatizantă a unui avort.

Manifestarea s-a încheiat cu un concert la care au participat Paula Seling şi Vlad Miriţă, dar şi multe trupe.

Organizatorii marşului spun că nu solicită interzicerea prin lege a avorturilor, ci vor să transmită un mesaj pentru conştientizarea valorii fiecărui om începând din momentul concepţiei, a faptului că diferite situaţii defavorabile, precum sarcina neaşteptată sau primirea unui diagnostic nefavorabil, conduc la o criză de sarcină, moment de la care femeia trebuie sprijinită.

Aceştia cer crearea posibilităţii legale ca femeia însărcinată care consideră că nu poate creşte copilul să îl încredinţeze spre adopţie imediat după naştere, după modelul adopţiei începute în perioada de sarcină care este folosit în SUA, Marea Britanie şi Australia, precum şi acordarea unei indemnizaţii pentru femeia însărcinată care să o sprijine în acoperirea nevoilor speciale ce apar în perioada sarcinii.

Manifestaţii similar au fost organizate şi în alte oraşe din ţară, dar şi din Republica Moldova.

La Marşul pentru viaţă de la Cluj-Napoca au participat aproximativ o mie de persoane, printre care reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe, în frunte cu IPS Andrei Andreicuţ, dar şi episcopul Greco-Catolic de Cluj-Gherla, Florentin Crihălmeanu, şi episcopul ortodox Pavlos din Drama (Grecia).

Potrivit statisticilor, din 1958 până în 2014 au fost înregistrate doar în spitalele de stat din România 22.638.755 de avorturi. În prezent se fac circa 220 de avorturi pe zi doar în spitalele de stat. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.