Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a declarat că duminică vor mai fi transferaţi în străinătate pacienţi răniţi în urma exploziilor de la o staţie GPL din Crevedia, fiind oferite locuri în mai multe ţări, atât în urma discuţiilor bilaterale, cât şi prin Mecanismul European de Protecţie Civilă. El a afirmat că în cursul după-amiezii ar putea avea loc astfel de transferuri în Austria şi Germania.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Până acum am transferat patru (pacienţi - n.r.), sunt pe calea aerului, cu două avioane militare, transferaţi doi pompieri în stare critică şi care au plecat către Spitalul Militar de la Bruxelles şi alte două persoane civile care au plecat către un spital pentru arşi din Milano. Astăzi va fi cel puţin încă un transfer făcut şi primim de la Ministerul Sănătăţii, de la spitalele unde sunt internaţi pacienţii vom primi rapoartele medicale şi bineînţeles pe baza rapoartelor medicale noi deja avem locuri care ni s-au asigurat de către diferite ţări, pe baza fie a discuţiilor bilaterale, fie a activării Mecanismului de Protecţie Civilă European. Deci da, vor fi transferuri astăzi, e posibil să fie şi mâine, depinde ce decid medicii care tratează pacienţii şi Ministerul Sănătăţii ce ne solicită să facem pentru a duce pacienţii respectivi către spitalele care au oferit locurile”, a declarat, duminică, Raed Arafat.

El a precizat că, în afară de discuţiile bilaterale cu Belgia, Italia, Austria, au fost oferite locuri prin Mecanismul de Protecţie Civilă de către Norvegia, Germania şi Bulgaria.

”Noi mai putem solicita, dacă locurile nu sunt suficiente, putem solicita locuri în plus”, a menţionat Arafat.

El a explicat că pacienţii cu arsuri pe mai mult de 80% din suprafaţa corpului nu pot fi transferaţi, întrucât nu există în protocoale din străinătate.

Arafat a arătat că nu are date exacte privind pacienţii, însă din câte ştie nu sunt mulţi cei care au arsuri pe mai mult de 80% din suprafaţa corpului, ”unu sau doi”.

Şeful DSU a afirmat că medicii decid ce pacienţi sunt transferaţi în străinătate.

”Astăzi cred că după-masă va fi Austria şi Germania. O să vedem”, a adăugat el.

Bilanţul victimelor explozilor şi incendiului produse sâmbătă la o staţie GPL din Crevedia a ajuns la 58 de persoane, din care 43 sunt cadre ale MAI: 39 de pompieri, 2 poliţişti si 2 jandarmi, relevă datele transmise de IGSU.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.