Guvernul a aprobat, joi, la propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), un memorandum privind aprobarea unei sesiuni de organizare a unor concursuri sau examene pentru ocuparea unor posturi vacante sau temporar vacante din sectorul sănătate şi asistenţă socială din cadrul instituţiilor publice locale care au depus cereri eligibile neaprobate în anul 2023.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Am susţinut încă de anul trecut în Guvern ideea că sunt profesii şi categorii sociale sensibile, care vor fi afectate de blocarea sau reducerea posturilor, iar repercusiunile se vor simţi în toată societatea. Instituţiile statului trebuie să fie mai suple, dar să rămână eficiente. Aveam nevoie de cadrul legal pentru ca instituţiile din domeniul sănătăţii să nu fie afectate, pentru că lipsa de personal conduce la efecte nefaste pentru toţi cetăţenii vulnerabili. Serviciile medicale sunt indispensabile populaţiei şi atragerea de personal de calitate este o nevoie permanentă“, a precizat ministrul Adrian-Ioan Veştea, potrivit comunicatului de presă al MDLPA.

Astfel, ca urmare a solicitărilor depuse către Ministerul Dezvoltării de instituţiile publice din toate cele 41 de judeţe şi municipiul Bucureşti, a fost aprobată organizarea examenelor sau a concursurilor în vederea ocupării a 4.555 de posturi vacante sau temporar vacante.

Dintre cele 4.555 de posturi, s-au aprobat în integralitate cele 1.510 posturi de medici solicitate, inclusiv stomatologi, precum şi 1.847 de posturi pentru personal medical auxiliar - asistente, moaşe, infirmiere, 345 de posturi pentru personal de specialitate - kinetoterapeut, chimist, biolog, psiholog, laborant, tehnician medical, psihopedagog, farmacist, etc. şi 853 de posturi pentru personal auxiliar - asistent social, jurist, inginer, economist, inspector, etc., mai explică sursa citată.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.