Episcopii romano- şi greco-catolici din România, care au participat în aceste zile la Conferinţa Episcopilor din România, la Şumuleu Ciuc, îi îndeamnă pe preoţi şi credincioşi să susţină modificarea articolului 48 din Constituţie prin prezenţa la vot în ziua referendumului, dar şi să promoveze evenimentul şi participarea la vot acasă, la muncă, în grupurile de prieteni şi cunoscuţi. O altă temă discutată la conferinţă a fost incendiul care a distrus palatul episcopal din Oradea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de Secretariatul general al Conferinţei Episcopilor din România (CER), sesiunea plenară a CER, la care au participat episcopii romano-catolici şi greco-catolici din România, a avut loc la Şumuleu Ciuc, la Centrul "Jakab Antal", între 18 şi 20 septembrie.

La această sesiune de lucru au participat şi noul episcop de Timişoara, József-Csaba Pál, episcopul de Chişinău, Anton Coşa, iar la deschiderea lucrărilor a luat parte şi Nunţiul Apostolic în România, Mons. Miguel Maury Buendía, cu care episcopii au discutat despre vizita "ad limina Apostolorum" pe care ierarhii din România şi Republica Moldova o vor face la Roma, în perioada 5-10 noiembrie.

"Totodată, episcopii au considerat necesar să transmită un îndemn către preoţii şi credincioşii catolici din România şi toţi oamenii de bunăvoinţă de a participa la Referendumul stabilit în zilele de 6-7 octombrie 2018, pentru modificarea Articolului 48, aliniatul 1, din Constituţia României. Aşa cum spuneau şi în Scrisoarea deschisă din 04.05.2017, Constituţia are menirea de a sta la baza unei legislaţii adecvate în domeniul familiei în care să fie tutelate drepturile fiecăruia şi să fie respectată natura lucrurilor în tradiţia creştină; termenul căsătorie neputând fi utilizat decât pentru a defini realitatea uniunii stabile şi deschise la viaţă dintre un bărbat şi o femeie", se arată în comunicat.

Potrivit textului acestui îndemn, iniţiativa Coaliţiei pentru Familie, din care fac parte şi Asociaţia Familiilor Catolice "Vladimir Ghika" şi Acţiunea Catolică din România, de a înlocui actuala formulare a articolului 48, aliniatul 1, din Constituţie: "Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi", cu formularea: "Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor", îşi propune să înlăture orice echivoc cu privire la termenul "soţi", "precizând că numai uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie se poate constitui în căsătorie".

"Precizarea este în deplin acord cu învăţătura Evangheliei, dar şi în spiritul tradiţiei neamului românesc, motiv pentru care Biserica Catolică a susţinut încă de la început iniţiativa venită din partea laicatului şi a unui mare număr de cetăţeni", arată sursa citată.

În textul respectiv se mai arată că: "în documentul Amoris Laetitia, dedicat familiei din zilele noastre, Papa Francisc ne încurajează să apărăm căsătoria între un bărbat şi o femeie ca temei al familiei naturale şi să nu ne fie teamă în a o promova, cu riscul de a contrazice sensibilitatea actuală ori curentele de gândire la modă (cf. nr. 35). În acest sens, noi, toţi episcopii romano-catolici şi greco-catolici din România, vă îndemnăm să susţineţi modificarea articolului 48 din Constituţie prin prezenţa la vot în ziua Referendumului. De asemenea vă îndemnăm călduros să faceţi cunoscut acest eveniment acasă, la muncă, în grupurile de prieteni şi cunoscuţi, şi, ca formă de apostolat, să promovaţi participarea la vot".

De asemenea, episcopii au fost informaţi despre starea palatului episcopal al Eparhiei Greco-Catolice de Oradea, după incendiul recent, şi au discutat despre posibilităţile pe care le au la dispoziţie pentru a sprijini refacerea acestuia.

"În cadrul sesiunilor de lucru, episcopii au discutat şi unele aspecte referitoare la educaţie, organizarea Olimpiadelor de Religie Catolică în limba română şi maghiară; despre participarea la Sinodul dedicat tinerilor, convocat de Papa Francisc, care se va desfăşura în octombrie 2018 la Roma, cu tema «Tinerii, credinţa şi discernământul vocaţional»; despre beatificarea, pe 22 septembrie a.c., la Nisiporeşti (NT), a tinerei Veronica Antal, fecioară martiră, care va deveni astfel o mijlocitoare şi un model de trăire a credinţei şi despre viitoarea beatificare a Episcopilor martiri greco-catolici", scrie în comunicat.

Episcopii au stabilit ca următoarea sesiune plenară a CER să se desfăşoare în perioada 7-9 mai 2019, la Bucureşti, găzduită de Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti.

Conferinţa Episcopilor din România îi reuneşte pe toţi episcopii romano-catolici şi greco-catolici din România şi exprimă unitatea Bisericii locale şi comuniunea cu urmaşul lui Petru, Sfântul Părinte. Episcopii catolici din România se întrunesc de două ori pe an în sesiune ordinară, primăvara şi toamna.

Iniţiativa demarată încă din anul 2015 de Coaliţia pentru familie din care fac parte şi Asociaţia Familiilor Catolice Vladimir Ghika şi Acţiunea Catolică din România, de a înlocui actuala formulare a articolului 48, aliniatul 1, din Constituţie: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi”, cu formularea: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”, îşi propune să înlăture orice echivoc cu privire la termenul „soţi”, precizând că numai uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie se poate constitui în căsătorie. Precizarea este în deplin acord cu învăţătura Evangheliei, dar şi în spiritul tradiţiei neamului românesc, motiv pentru care Biserica Catolică a susţinut încă de la început iniţiativa venită din partea laicatului şi a unui mare număr de cetăţeni.

Constituţia are menirea de a sta la baza unei legislaţii adecvate în domeniul familiei în care să fie tutelate drepturile fiecăruia şi să fie respectată natura lucrurilor în tradiţia creştină; termenul căsătorie neputând fi utilizat decât pentru a defini realitatea uniunii stabile şi deschise la viaţă dintre un bărbat şi o femeie (cf. Scrisoare deschisă din 04.05.2017). De aceea, reafirmăm necesitatea acestei precizări în Constituţia ţării noastre, prin modificarea articolul 48, aliniatul 1. 

În documentul Amoris Laetitia, dedicat familiei din zilele noastre, Papa Francisc ne încurajează să apărăm căsătoria între un bărbat şi o femeie ca temei al familiei naturale şi să nu ne fie teamă în a o promova, cu riscul de a contrazice sensibilitatea actuală ori curentele de gândire la modă (cf. nr. 35). În acest sens, noi, toţi episcopii romano-catolici şi greco-catolici din România, vă îndemnăm să susţineţi modificarea articolului 48 din Constituţie prin prezenţa la vot în ziua Referendumului. De asemenea vă îndemnăm călduros să faceţi cunoscut acest eveniment acasă, la muncă, în grupurile de prieteni şi cunoscuţi, şi, ca formă de apostolat, să promovaţi participarea la vot.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.