Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă anunţă că acordarea de sprijin internaţional republicii Croaţia continuă, fiind asamblate şi montate bunurile de primă necesitate donate de România. Un container complet echipat a fost deja predat unei familii a cărei casă s-a prăbuşit în urma cutremurului

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Misiunea umanitară privind acordarea de sprijin autorităţilor croate a continuat în aceste zile, bunurile de primă necesitate fiind deja montate, asamblate, funcţionale şi pregătite pentru a  putea fi instalate în locuri special amenajate de către autorităţile locale, pentru a deservi cetăţenilor puternic afectaţi de cutremurul declanşat în Republica Croaţia, în data de 29 decembrie 2020. Cu ajutorul ANRSPS şi al IGSU, containerele, corturile şi celelalte bunuri de necesitate au fost deja asamblate şi predate autorităţilor locale, pentru a putea fi distribuite în localităţile grav afectate de cutremur”, a transmis, duminică, DSU.

Sursa citată a precizat că autorităţile române prezente în Croaţia au predat deja un container complet echipat unei familii a cărei casă se prăbuşise, în urma tragicului eveniment.

”Reamintim faptul că în data de 29 decembrie 2020, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, în calitatea sa de punct naţional de contact, a primit din partea Centrului de Coordonare a Răspunsului la Urgenţă al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul CECIS, solicitarea autorităţilor din Croaţia pentru acordarea de asistenţă internaţională, având în vedere că regiunea oraşului Petrinja a fost lovită de un cutremur cu magnitudinea de 6.2 pe scara Richter, la ora locală 12:19 (13:19 ora României)”, a mai transmis DSU.

Delegaţia României participantă la misiune este formată din reprezentanţi ai Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale  şi ai Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.

Guvernul a aprobat un ajutor de urgenţă în valoare de 640.000 de lei pentru Croaţia, constând în containere, paturi, saltele şi alte bunuri. 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.