Cei mai mulţi dintre părinţii din judeţul Vrancea care refuză să îşi vaccineze copiii împotriva rujeolei sunt ”oameni educaţi”, printre ei fiind preoţi sau jurişti, spun reprezentanţii DSP, care precizează că gradul de imunizare în rândul populaţiei din mediul urban este de 60 la sută. În schimb, în judeţul Buzău, cei mai mulţi părinţi care refuză să îşi vaccineze copiii sunt de etnie romă, urmaţi de cei ”care au legătură directă cu biserica”, susţin autorităţile sanitare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Vrancea spun că judeţul este ”vulnerabil” în ceea ce priveşte imunizarea populaţiei împotriva rujeolei, deoarece numărul părinţilor care îşi vaccinează copiii este scăzut.

”Avem o acoperire cu ROR în urban de 60 la sută şi în rural de 65 la sută la copiii de un an şi să nu credeţi că aceşti copii se recuperează la vaccinare. Suntem vulnerabili ca judeţ. Nu înţeleg de ce părinţii refuză să-şi vaccineze copiii. Acest vaccin a trecut proba timpului, reacţiile sunt minime, iar ce citesc părinţii pe internet nu citesc în mod cert din surse medicale, ci părere, că aşa e la modă acum, toţi să ne dăm cu părerea”, a declarat joi medicul Marina Maiorov de la DSP Vrancea.

Ea a adăugat că în Vrancea cei mai mulţi părinţi care refuză imunizarea copiilor lor provin din rândul oamenilor ”educaţi”, urmaţi de cei cu probleme sociale şi de persoanele de etnie romă.

”În general nu-şi vaccinează copiii oamenii educaţi, preoţi, jurişti, oameni care ar trebui să ştie din ce surse să-şi ia informaţiile. E adevărat că sunt foarte mulţi şi din cei cu problem sociale, romi, pentru ei poate există justificare, unii nu-şi aduc copiii la vaccin că nu au cu ce-i îmbrăca, dar pentru ceilalţi nu există înţelegere”, a adăugat Maiorov.

În judeţul Vrancea au fost patru suspiciuni de rujeolă în ultima perioadă, dar toate au fost infirmate. 

Şi în judeţul Buzău autorităţile sanitare susţin că există riscul apariţiei rujeolei, deoarece gradul ce vaccinare a copiilor este scăzut.

”La Buzău, acoperirea vaccinală la copiii de un an este de 88,57 la sută, la cinci ani de 88,93 la sută, iar la 7 ani este de 89,95 la sută. Ca să avem linişte epidemiologică ar trebui să fie vaccinaţi 95 la sută dintre copii. Nu avem cazuri, dar asta nu înseamnă că se exclude apariţia de îmbolnăviri, având în vedere că există un permanent circuit între noi şi alte judeţe, între noi şi alte ţări”, a declarat joi doctorul epidemiolog Carmen Scântei, şef Serviciu Epidemiologie din DSP Buzău

Ea a adăugat că cei mai mulţi dintre părinţii care refuză vaccinarea sunt de etnie romă, dar încep să nu îşi mai imunizeze copiii nici persoanele religioase.

”Cei mai mulţi care refuză vaccinarea sunt de etnie romă, după etnia romă au început să nu-şi mai imunizeze copiii cei care au legătură directă cu biserica. Părinţii trebuie să ştie că rujeola nu este o boală simplă, pui cârpa roşie pe burtă, iese erupţia şi asta este, rujeola este o boală care poate avea complicaţii severe ce pot duce la deces. Lucrez de 30 de ani în acest domeniu şi nu am întâlnit complicaţii, reacţii adverse la vaccin”, a mai spus Scântei.

Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei a declarat joi, pentru News.ro, că Biserica nu este împotriva vaccinării preventive şi că fiecare cetăţean este liber să aleagă dacă se vaccinează sau nu.

”Biserica Ortodoxă Română nu se opune nicidecum vaccinării preventive, dimpotrivă ea este implicată în primul rând în actul de vindecare sufletească şi în al doilea rând încurajează actul medical, apreciind foarte mult activitatea medicilor şi a întregului personal medical. În spitalele din România chiar există preoţi care oferă asistenţă religioasă bolnavilor şi familiilor lor. Prin urmare este falsă  percepţia conform căreia biserica ar fi împotriva vaccinării. Fiecare cetăţean are dreptul să aleagă dacă se vaccinează sau nu”, a declarat purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei, Dragoş Olteanu. 

În judeţul Buzău nu s-a înregistrat niciun caz de rujeolă în acest an, fiind o singură suspiciune infirmată în urma analizelor de laborator. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.