Medicii din unităţile de primiri urgenţe întâlnesc situaţii greu de crezut, în care copii de câţiva ani sunt aduşi la spital beţi, cu stări de rău. ”Sunt familii în care ştim că părinţii consumă alcool şi chiar dau şi bebeluşului în scop sedativ”, afirmă medicul Diana Cimpoeşu, şeful UPU-SMURD Iaşi.
”Educaţia e foarte importantă, educaţia de la vârste foarte mici, pentru că sunt familii în care ştim că părinţii consumă alcool şi chiar dau şi bebeluşului în scop sedativ, iar copiii au acces la alcool. Atunci când duci din prespital cu SMURD-ul un copil în comă şi acest copil are 5-6 ani, e clar că el nu ar fi trebuit să aibă acces la o sticlă cu alcool şi el a avut, pentru că ea este în casă şi este accesibilă. Aici e nevoie de educaţia părinţilor, a fiecărei generaţii, a bunicilor, da? În tradiţia anumitor familii, în tradiţia anumitor comunităţi, spun că copilul poate gusta orice şi lucrurile nu sunt aşa. Afectarea cerebrală, mai ales la vârste mici, este extrem de severă şi ireversibilă. Astfel încât trebuie să începem din şcoală, dar să continuăm cu educaţia adulţilor, care trebuie să fie conştienţi de acest lucru”, a explicat, vineri seară, în emisiunea Medika Antidrog de la
Medika TV, prof univ. dr. Diana Cimpoeşu.
Ea a pledat pentru reguli severe în ceea ce priveşte vânzarea de alcool către persoanele sub 18 ani, arătând că ”avem legislaţie, important este să o implementăm”, dar şi pentru cotroale în care autorităţile statului să verifice dacă minorii au acces la alcool.
”Copiii şi adolescenţii la care noi intervenim sunt cei din prespital, la care SMURD-ul intervine atunci când apare o stare foarte gravă, şi mă refer la comă sau convulsii. După tratamentul iniţial şi evaluarea în prespital, îi ducem către Unitatea de Primire Urgenţă a Spitalului de Pediatrie «Sfânta Maria» Iaşi. Şi colegii de acolo raportează un număr mare de pacienţi cu intoxicaţii acute cu alcool”, a adăugat dr. Diana Cimpoeşu.
