Douăzeci şi trei de unităţi de alimentaţie publică de pe litoral au fost amendate de inspectorii sanitar veterinari, în ultima săptămână, cu aproape 50.000 de lei, aproape jumătate dintre acestea fiind restaurante. Sancţiunile au fost acordate pentru mai multe deficienţe, printre care lipsa igienei, depozitarea în locuri necorespunzătoare a produselor alimentare şi vânzarea produselor în spaţii neaprobate sanitar veterinar.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat al Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Constanţa, inspectorii sanitar veterinari şi pentru siguranţa alimentelor care activează în cadrul Comandamentului Sezon Estival 2018, au verificat în perioada 23 – 29 iulie,  187 de unităţi amplasate în cele şapte zone de interes turistic: Năvodari,  Mamaia Nord, Mamaia Centru, Mamaia Sud, Eforie, Costineşti şi Mangalia.

Controalele au vizat: 74 de restaurante, trei  pizzerii, patru cantine, 28 de unităţi tip fast – food, 10 braserii, 15 unităţi de tip bufet, 14 baruri, o unitate tip bistro, 22 de magazine alimentare, patru cofetării/patiserii, şapte laboratoare de cofetărie/ patiserie, un depozit alimentar şi trei rulote.

“În urma acestor controale s-au constatat deficienţe cu privire la: manipularea necorespunzătoare a produselor alimentare; comercializarea directă către consumatorul final a produselor alimentare în spaţii neaprobate sanitar veterinar; ambalarea şi etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare, în vederea depozitării şi valorificării, precum şi comercializarea acestora neetichetate potrivit legislaţiei în vigoare; condiţii necorespunzătoare de igienă în spaţiile de producţie;  depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare”, se arată în comunicat DSVSA Constanţa.

Sursa citată a menţionat că pentru abaterile de la legislaţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, zece restaurante, cinci unităţi tip fast – food, două magazine alimentare, trei baruri, o pizzerie, o braserie şi o rulotă, au fost sancţionate contravenţional, cu amenzi în valoare de 47.000 de lei. 

De asemenea, în ultima săptămână au fost retrase de la vânzare aproape 10 kilograme de produse alimentare improprii consumului uman. 

ANSVSA, prin intermediul DSVSA Constanţa, pune la dispoziţia celor interesaţi numărul de telefon al Comandamentului Sezon Estival: 0786 577 007, unde se pot face sesizări, sau se pot obţine informaţii referitoare la diferite aspecte din domeniul siguranţei alimentelor. Acest număr va funcţiona în paralel cu numărul Call – Center-ului ANSVSA: 0800.826.787, apelabil gratuit, din orice reţea de telefonie. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.