Primăria Capitalei a transmis, miercuri, referitor la 74 de persoane din „azilele groazei” preluate şi cazate din data de 4 iulie în patru dintre centrele administrate de Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti, că DGASMB a implementat o serie de măsuri care să răspundă nevoilor de bază, cum ar fi recuperarea actelor medicale şi a actelor de identitate şi a cardurilor de sănătate, contactarea aparţinătorilor, stabilizarea beneficiarilor, colaborarea cu alte instituţii ale statului implicate în acest caz, cât şi internarea la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Al. Obregia” a cazurilor cu tulburări psihice care prezentau un pericol iminent de vătămare pentru sine sau pentru alte persoane.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Având în vedere ancheta desfăşurată în Judeţul Ilfov de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi Direcţia de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Române, Primăria Capitalei, prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti, a preluat, în data de 04 iulie 2023, în regim de urgenţă, un număr de 74 de beneficiari, persoane vârstnice dependente şi  adulţi cu dizabilităţi. Aceştia au fost cazaţi în patru dintre centrele administrate de DGASMB”, precizează comunicatul de presă al Primăriei Capitalei.

Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a viceprimarului Capitalei Horia Tomescu, cele patru centre administrate de DGASMB sunt Căminul pentru Persoane Vârstnice al Municipiului Bucureşti – Academician Nicolae Cajal unde au fost preluate 28 persoane, Centrul rezidenţial de îngrijire şi asistenţă pentru persoane dependente Berceni – 14 persoane,Centrul rezidenţial ”Sf. Teodora” – 27 persoane, Complexul Integrat de Servicii Sociale pentru Adulţi ”Sf. Ioan” – 5 persoane.

Totodată, Primăria Capitalei precizează că Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti a implementat o serie de măsuri care să răspundă nevoilor de bază, precum recuperarea actelor medicale şi a actelor de identitate şi a cardurilor de sănătate, contactarea aparţinătorilor, stabilizarea beneficiarilor, colaborarea cu alte instituţii ale statului implicate în acest caz, precum şi internarea la Spitalul Clinic de Psihiatrie «Prof. Dr. Al. Obregia» a cazurilor cu tulburări psihice care prezentau un pericol iminent de vătămare pentru sine sau pentru alte persoane.

Pe 11 iulie, din cele 74 de persoane, 30 care aveau ultimul domiciliu in judeţul Ilfov au fost preluate de către autorităţile competente din judeţul Ilfov, mai indică sursa citată.

De asemenea, DGASMB a preluat şi un număr de 15 persoane din centrul închis de autorităţi în sectorul 6.

„Pentru respectarea dreptului la intimitate a beneficiarilor, precum şi pentru buna desfăşurare a activităţii centrelor în care aceştia sunt cazaţi, accesul reprezentanţilor mass – media în cămine este permis fără mijloace de înregistrare audio – video”, mai transmite PMB.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.