Doi de la Secţia 3 Poliţie Braşov aufost confirmaţi cu noul coronavirus, iar DSP face anchetă epidemiologică în instituţie. Spaţiile unităţii au fost dezinfectate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”La nivelul Secţiei 3 Poliţie Braşov,  în acest moment, 2 poliţişti sunt confirmaţi cu Covid-19, sens în care au fost demarate procedurile legale de către Direcţia de Sănătate Publică Braşov. Spaţiile de lucru au fost dezinfectate cu substanţe bactericide în totalitate, iar starea de sănătate a tuturor colegilor, prioritară în toată aceasta perioadă, este monitorizată constant, inclusiv prin înregistrarea temperarurii corporale”, a transmis, vineri, IPJ Braşov.

Sursa citată a precizat că la nivelul tuturor subunităţilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov sunt luate constant măsuri de dezinfectare a spaţiilor de lucru, a autovehiculelor şi a dotării.

”De asemenea, la nivelul unităţii, încă de la data declarării stării de urgenţă, a fost implementat un program diferenţiat, în schimburi, iar activităţile care presupun formarea unor grupuri de persoane au fost suspendate. Precizăm faptul că birourile în care functionează spaţiile de lucru permit desfăşurarea activităţilor cu păstrarea regulilor de distanţare socială”, a mai transmis instituţia.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.