Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a afirmat că într-o zi sau două va fi publicat raportul privind drona căzută în judeţul Bistriţa-Năsăud, precizând că trebuie studiat de unde venea aparatul de zbor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Vasile Dîncu a fost întrebat, marţi, la Baza Militară de la Mihail Kogălniceanu, ce noutăţi mai are cu drona găsită în judeţul Bistriţa-Năsăud. 
 
"Nu avem încă date, cred că într-o zi sau două vom publica raportul privind drona de la Bistriţa. Deocamdată ştim doar că e o dronă de mici dimensiuni, o anvergură mică, nu a conţinut explozibil sau altceva, era o dronă doar de cercetare-informare. Încercăm să studiem împreună cu vecinii noştri de unde venea. Singurul lucru care este sigur este că este de provenienţă rusă”, a afirmat ministrul Apărării. 
 
Descoperirea a fost făcută duminică seară, de un localnic din comuna Dumitra, care a anunţat Poliţia. Oficiali din cadrul Inspectoratului de Poliţie judeţean Bistriţa-Năsăud au declarat că este vorba despre un aparat de tip aeromodel, fără pilot, care funcţionează cu telecomandă.
 
Aceştia nu au putut preciza dacă aparatul de zbor era sau nu dotat cu cameră de înregistrat.
 
Locul în care a fost găsit aeromodelul este situat la aproximativ 120 de kilometri de punctul de trecere a frontierei de la Sighetu Marmaţiei.
 
Dosarul penal întocmit de către poliţişti în urma descoperirii va fi declinat către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.