Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, susţine că de când este în funcţie nu a venit nicio autoritate publică la minister să spună că vrea să protejeze mediul, ci toţi spun că au nevoie de autorizaţie de mediu pentru diverse investiţii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”De două luni sunt în minister. N-a venit încă nimeni, de la nicio autoritate publică, care să-mi spună: doamnă ministru, noi vrem să protejăm mediul. Nu, toată lumea vine cu povestea că avem o investiţie foarte serioasă. Avem un plan economic. Avem nişte profituri care trebuie să fie făcute şi vrem să ne daţi autorizaţiile de mediu. Deci nimeni vreodată nu vine la Ministerul Mediului să spună: noi vrem să protejăm mediul”, a afirmat, miercuri seară, la Antena 3, ministrul Mediului, Diana Buzoianu.
 
Ea a arătat că toţi vin cu aceeaşi ”poveste”, ca şi cum mediul este ”un moft”.
 
”Ca şi cum este un lux şi după aia ne mirăm de ce avem un cost pe sănătate uriaş? Mă uit şi la instituţiile din subordinea Ministerului Mediului, au fost atât de politizate de-a lungul timpului, încât controalele s-au făcut la telefoane sau, din contră, nu s-au facut când s-au dat telefoane, avizele s-au dat la telefoene. Şi acum ne întrebăm de ce avem tot felul de construcţii bizare care nu respectă nicio legislaţie pe mediu. Pentru că totul până acum a fost făcut ca o mică tranzacţionare”, a declarat ministrul Diana Buzoianu.
 
Ea a spus că vrea să scoată din inerţie atât Ministerul Mediului, cât şi instituţiile din subordine.
 
”Noi nu mai trebuie să fim o instituţie care răspunde la telefoane. Mediul României nu este o marfă. Nu ne putem bate joc de aerul pe care îl respirăm, de apa pe care o bem. Nu putem să facem asta şi apoi să ne întrebăm de ce murim mai devreme, de ce murim cu zile”, a adăugat ministrul Diana Buzoianu.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.