Preşedintele Nicuşor Dan a pornit pe un drum bun şi ameliorează, mai accelerat sau mai timid, principalele trei ameninţări care planează asupra României, dar el trebuie să se transforme rapid într-un preşedinte-comandant, avertizează profesorul Iulian Fota, fost consilier prezidenţial pe probleme de securitate în mandatul lui Traian Băsescu. În interviul acordat News.ro, Iulian Fota spune că Nicuşor Dan şi Ilie Bolojan trebuie să se mişte foarte rapid în ceea ce priveşte industria de apărare, deoarece aceasta e devastată de corupţie şi incompetenţă. Dacă nu se dau semnale ferme şi nu se iau măsuri decisive, România va rata banii de refacere a capacităţii industriale militare daţi de UE prin programul SAFE, iar clientela politică şi mafia îi vor delapida, avertizează el.
Înainte de a face apel la mediul de afaceri privat să intervină şi să preia atribuţiile statului în ce priveşte programele de reformă, Nicuşor Dan trebuie să depună eforturi de a valorifica resursele administraţiei publice, spune Iulian Fota. Sunt foarte mulţi oameni buni care azi sunt traşi pe linie moartă sau în funcţii neînsemnate. Aceştia ar trebui folosiţi şi scoşi la iveală, abia apoi solicitat ajutorul mediului de business care, oricum, are propriile sale probleme.
Din nefericire, observă Iulian Fota, dincolo de unele numiri oportune şi salutare, precum şi de îmbunătăţiri evidente ale situaţiei lăsate moştenire de fostul regim Iohannis, şi noul preşedinte comite unele erori. Are tendinţa să păstreze şi să lucreze cu oamenii lui Ciolacu, ceea ce nu poate duce decât la aceleaşi rezultate pe care le-a obţinut şi fostul premier. În plus, nu există încă viziune şi claritate pe agenda securităţii României.
Întregul interviu acordat News.ro de fostul consilier prezidenţial Iulian Fota, în rândurile de mai jos.
„Situaţia este foarte-foarte proastă în industria de apărare! Foarte proastă! Industria-i dominată de corupţie, de rea-credinţă, de lăcomie. Îi văd pe unii că se agită, parcă se pregătesc deja să pună mâna pe banii ăia şi să mulgă ceva din ei. Principalul motiv pentru care nu privatizăm e ca să putem în continuare mulge pentru noi şi clientela noastră unităţile de stat“
Matei Udrea: Bună dimineaţa, domnule Iulian Fota. Cum interpretaţi reducerea numărului de trupe americane din România? Îmi spuneaţi astă-primăvară că avem doi indicatori foarte importanţi care arată pericolul de a fi lăsaţi iar în sfera de influenţă rusă: prezenţa ori retragerea trupelor americane de aici şi Scutul de la Deveselu.
Iulian Fota: Asta, în ceea ce ţine de relaţia cu Statele Unite. Nu suntem lăsaţi în sfera de influenţă rusă, pentru că avem în continuare 1.000 de militari americani pe teritoriu. Deci, deocamdată nu suntem decât în faza în care America, având nevoie de soldaţi prin alte părţi, ia din Europa pe o linie de gândire strategică pe care noi o ştiam. Mi-au spus-o încă din primăvară, când s-au discutat şi în alianţă (în NATO – n. red.) eventuale compensări, dacă vreţi, sau completări cu trupe europene. Nu e o surpriză. Numărul, ca să fiu sincer, nu este important. Vă spun şi de ce: pentru că, până la urmă, valoarea mare a acestor trupe este de simbol, de semnal. E ca un fir de ăla pe care îl acţionezi neştiind că e acolo şi declanşezi alarma. Deci, avem un continuare 1.000 de militari, ceea ce înseamnă în continuare angajamentul faţă de România. Şi asta înseamnă că, în continuare, suntem sub umbrelă americană. Într-un fel, asta se vede acum mai bine decât în urmă cu o săptămână sau când s-a aflat de decizie. Pentru că uitaţi-vă: totuşi, chiar şi aşa, cu acele câteva sute, Congresul tot se zbate să reverseze decizia, ceea ce arată o dată în plus că România e cunoscută, e apreciată şi apărată. Plus remarca domnului Trump de vineri. Aproape că e un deal bun, merită 600, 800 sau câţi or fi, pentru ca să spună Donald Trump: „Îmi plac românii, sunt un popor apreciat“.
Matei Udrea: A spus că suntem oameni grozavi, că relaţia cu România şi Europa e foarte bună, dar trupele tot au fost retrase. Vedem că Polonia are 10.000 de oameni acolo. Noi am rămas cu 1.000 din ce aveam, şi aşa puţini, în condiţiile în care România e mai aproape de frontul ucrainean decât Polonia.
Iulian Fota: Este adevărat, dar logica în alianţă (NATO – n. red.), mai ales cea militară, e alta, şi aici e greu să o combatem. Exact din motivul ăsta şi americanii au dus 10.000 de militari acolo. Iar în Polonia diferenţa e mai mare, nu e numai de număr, e şi de statut, pentru că ei au acolo 10.000 permanent. Ăştia 1.000 care rămân la noi nu mi-e clar exact ce statut au. Că, din ce ştiu eu, prezenţa militară permanentă la noi e mică. Cred că doar cei de la Deveselu au statut permanent. E şi acesta un aspect pe care trebuie să-l avem în vedere. Dar revenind: Polonia, ca şi ţările baltice, are graniţă terestră comună cu Rusia, prin Kaliningrad, dar şi cu Belarus. Într-adevăr, graniţa comună este un argument militar important şi greu de combătut. Graniţa militară comună permite, de exemplu, invaziile prin surprindere, cum a fost cazul Georgiei sau al Ucrainei.
Că am avut exerciţii, ruşii şi-au testat rupele şi în momentul în care au văzut că trupele corespund unor standarde ruseşti, atunci ordinul care a venit a fost nu de a se retrage în cazarmă, ci de a intra peste vecin şi peste teritoriul lui. Noi nu avem astfel de scenarii. Cel puţin pentru moment, cât Ucraina rezistă – şi rezistă! – în derulare. Adică, până la urmă, singura graniţă comună, care e mai degrabă una de natură juridică, să zic aşa, este zona economică exclusivă a noastră, care acum, prin posesia Crimeei, se învecinează cu teritorii controlate de ruşi. Dar asta e pe mare şi e o altă discuţie. Aşadar, aici Alianţa are dreptate când spune: „Voi nu sunteţi atât de expuşi ca ei, deci ne concentrăm pe ei, că acolo e expunerea mare!“. Pentru că nu trebuie să uităm, o ofensivă prin surprindere a ruşilor poate să ocupe toate ţările baltice în doi timpi şi trei mişcări. Pe urmă, până recuperezi teritoriile, până vii tu şi iei înapoi… Bun, am văzut ce înseamnă Bucea, câte distrugeri fac ruşii. La noi, astfel de scenarii nu sunt valabile. La noi, ruşii se joacă cu navalul şi aerianul, cum de altfel bine ştim. Şi atunci, Alianţa spune aşa: „Vouă vă ajung deocamdată astea!“. Că mai sunt şi francezii aici! Acesta e încă un aspect important: domnule, nu-s numai americanii! Au şi francezii vreo 1.300. Bine, acum au vreo 3.000 la exerciţiul ăsta, nu mă aştept să rămână toţi 3.000 după exerciţiu, dar 1.300 rămân şi de la francezi. Numărul nu e important. Şi dacă am avea 5.000, nu ne-ar schimba soarta din punct de vedere strategic, pentru că la război e vorba de numere mari şi oricum trebuie să vină Alianţa aici cu câteva zeci de mii, dacă nu cumva cu sute de mii, ca să ne apere. Deci situaţia, aşa cum arată, mie mi se pare, din punct de vere militar, mulţumitoare. Problema e să avem grijă dacă această retragere nu anunţă şi alte planuri, că de-abia atunci s-ar putea să devină „distractivă“ situaţia.
„Statul român are în acest moment în proprietate peste 1.300 de unităţi economice, industriale, companii. 1.300! Niciun stat european nu are în proprietate un număr atât de mare, un număr imens de companii. De ce le ţine statul? E foarte multă corupţie, că asta e clientela politică, de aici poţi să faci bani cu statul“
Matei Udrea: Le-aţi sugerat preşedintelui şi premierului, în câteva postări pe Facebook, nişte idei pentru a face ca banii din programul SAFE pentru industria de apărare să nu fie delapidaţi. De ce nu se gândeşte nimeni la privatizarea acestei industrii către mari companii? Practic, aşa am scăpa şi de această eternă durere de cap. S-au tot băgat bani în industria de apărare, dar au fost furaţi şi fabricile au ajuns pe butuci.
Iulian Fota: Bun, eu le-am făcut sugestia pentru că situaţia este foarte-foarte proastă în industria de apărare! Foarte proastă! Exact ce am scris pe Facebook: Industria-i dominată de corupţie, de rea-credinţă, de lăcomie. Dacă stai de vorbă cu oamenii şi-ţi povestesc de-adevăratelea ce se întâmplă, te îngrozeşti! Îi văd pe unii că se agită, parcă se pregătesc deja să pună mâna pe banii ăia şi să mulgă ceva din ei. Chestia aia cu comisionul de 10%... Nu ştiu, poate am exagerat procentul, dar fenomenul… De fapt, la o zi sau două după ce am postat eu, a ieşit ministrul Apărării să spună că nu ştiu cine a vrut să-i dea 1.000.000 de euro într-o afacere cu Romtehnica, adică exact ce spun: industria de apărare şi situaţia foarte complicate. Deci, fără un semnal de la cel mai înalt nivel şi fără organizare adecvată, eu nu cred că reuşim două lucruri: 1) să repornim, să relansăm, să punem într-un format mai bun industria asta de apărare care are nevoie de modernizare, de reorganizare. 2) nu cred că vom reuşi să cheltuim cu maximă eficienţă şi corect banii care vin, pentru că 16 miliarde le-au luat deja minţile unora. Deci, asta ar fi prima parte a întrebării dumneavoastră. Partea a doua era legată de faptul că nimeni nu discută despre privatizarea acestei industrii. E foarte simplu! Asta e tot o chestiune de corupţie! Şi vă dau un exemplu şi mai interesant, că până la urmă şi industria asta de apărare este parte dintr-o industrie mai largă şi dintr-o economie mai mare. Statul român are în acest moment în proprietate peste 1.300 de unităţi economice, industriale, companii. 1.300! Niciun stat european nu are în proprietate un număr atât de mare, un număr imens de companii. De ce le ţine statul? Aici este un amestec. Pe de o parte, e foarte multă corupţie, că asta e clientela politică, de aici poţi să faci bani cu statul. Deci, sunt foarte multe avantaje individuale sau de grup. Pe de altă parte este şi un tip de ăsta de cultură. Şi aici e o prelungire, dacă vreţi, a anilor 1970, ai lui Ceauşescu. Până la urmă, de ce avea România o industrie de apărare atât de solidă? Pentru că gândirea în anii ’70 a fost aceea războiului popular, a războiului întregului popor. Asta era sintagma oficială. Pentru că nea Nicu începuse să se teamă şi de Est, şi de Vest. Şi a rămas această cultură care, într-un fel, se pliază şi pe istoria noastră: să avem ce-i al nostru, să avem ce ne trebuie, să nu depindem de străini, asta apropo şi de plata datoriei externe. Deci, aici sunt şi nişte chestiuni de ordin cultural. Dar astea, dacă mă întrebaţi pe mine, sunt în secundar. Nu cred că sunt alea principale. Principalul motiv pentru care nu privatizăm e ca să putem în continuare mulge pentru noi şi clientela noastră unităţile de stat. De aia vor să ia Petromul înapoi! Nu ca să-l facă mai eficient, ci pentru că Petromul a ajuns o bijuterie a economiei şi de ce să nu punem noi mâna pe o chestie de câteva miliarde iarăşi? Faceţi zeciuiala strămoşească şi vedeţi ce bani obţii pentru clientelă. Deci, foarte multă lăcomie şi corupţie şi ceva tradiţie. Poate corectă tradiţia, într-un fel, că ideea de a avea ce-i al tău nu e rea. Dar nu ca s-o mulgi!
Matei Udrea: Preşedintele Dan a ţinut vineri un discurs la summitul „Dialog pentru dezvoltare“ în care a recunoscut explicit că statul român e incapabil de proiecte şi a cerut ajutorul mediului de afaceri, pentru a lua locul statului ca să reformeze România. A spus la un moment dat că „lucrăm la reformarea statului şi la a face acest stat capabil să preia proiectele şi să eficientizeze lucrurile“, dar până atunci roagă oamenii de afaceri să se ocupe de lucrul ăsta. Şi voiam să vă întreb dacă asistăm la o schimbare de paradigmă în gândirea conducerii statului.
Iulian Fota: Discursul ăsta mi se pare un pic prea patetic ca să fie pe gustul meu. În fine, eu am un sentiment de mândrie că lucrez pentru statul român de 25 sau 30 de ani, pentru că statul ăsta a avut şi momente de glorie. Unul dintre ele, în primăvară: faptul că statul român a dat peste degete, ca să zic aşa, unei grupări americane aliniată – cel puţin asta înţeleg eu din comunicatul SVR-ului (serviciul de spionaj al Rusiei – n. red.) – cu Moscova în ceea ce ţine de conducerea României. Mie mi s-a părut un moment de mare demnitate, un real moment de apărare a suveranităţii şi un punct în care am fost mândru de statul român. Mai sunt şi alte momente bune ale statului român, că altfel nu intrăm în NATO şi UE şi multe alte chestiuni. Problema, şi asta trebuie să înţeleagă preşedintele Nicuşor Dan, este că statul, din păcate, este sufocat în momentul ăsta nu de clientela politică, pentru că nici asta n-ar fi o problemă, ci de mediocritatea şi incompetenţa oamenilor care lucrează pentru stat! De-aia nu vezi idei, de aia nu vezi ambiţie, de aia nu vezi curaj. Deci, pur şi simplu, preşedintele trebuie să facă altceva: trebuie să schimbe modul ăsta mediocru în care e utilizată resursa umană. Pentru că statul român are şi oameni de mare valoare! Are oameni de mare valoare care lucrează pe afară. Eu am dat de curând un exemplu pe Facebook. Domnule, avem doi ambasadori, oameni care au avut funcţii importante în statul român, chiar foarte importante: Sorin Ducaru şi Mihnea Motoc, care stau şi o freacă pe la Bruxelles. Probabil că salariile sunt bune, nimic de zis, dar ei nu au acolo funcţii de mare responsabilitate, deşi sunt oameni cu foarte multă competenţă! De ce nu-l trimiţi, de exemplu, pe Sorin Ducaru ambasador în Spania, unde acum n-avem ambasador şi unde Sorin se cunoaşte cu toate elita spaniolă? Deci, Sorin Ducaru ar fi perfect pentru postul ăla! Am văzut acum că s-au dat nişte grade de ambasador. Nu vreau să fiu răutăcios, dar dacă intru în lista aia şi-o scutur un pic, n-o să iasă lucruri chiar frumoase la suprafaţă! Adică să ni se spună dacă numai prietenii contează în ţara asta, ca să ştim şi noi un pic ce avem de făcut! Deci problema statului este că are resursă umană, dar nu ştie să o folosească din tot felul de motive. Cât timp e vorba despre corupţie, normal că toată lumea trebuie să-şi ţină gura şi atunci loialitatea e mai importantă decât competenţa! Dar la criză nu ieşi din criză cu oameni care sunt loiali, dar incompetenţi. Pentru că la criză competenţa contează cel mai mult. Aşadar, aici preşedintele mai bine ar da semnalul… Şi dânsul a început bine! Valentin Naumescu la Palatul Cotroceni (consilier prezidenţial pe afaceri europene – n. red.) este o veste excepţională! Lazurcă: un om cu multă experienţă. Sunt doar doi. Dar e un început bun. Preşedintele să dea semnalul! Să ceară chestia asta şi prin ministere, şi prin agenţii. Şi o să vedeţi că statul o să funcţioneze altfel. Şi, da, e o idee bună să apelezi şi la privat, dar nu să-ţi facă privatul treaba! Privatul să te ajute, să-ţi dea oameni... Deşi asta e foarte greu, că oamenii în privat sunt foarte bine plătiţi. Cine mai vine de la un salariu de 5-6 şi mai multe mii de euro să lucreze la stat, când un secretar de stat ia 9.700 lei, adică nici 2.000 euro? Deci, haideţi să privim problema aşa cum e! E o idee bună ca privatul să ne ajute, să ne dea inclusiv expertiză, dar nu înainte ca statul să epuizeze toate metodele şi căile de a schimba paradigma, să treacă pe paradigma unor oameni mai pricepuţi, mai competenţi, că altfel n-o să o scoatem la capăt! Şi nu vor veni, asta e o iluzie, că vine privatul să ne salveze, pentru că privatul e şi el într-o postură complicată acum, într-un moment greu şi s-ar putea ca nici el să nu aibă suficienţi oameni pentru transformarea asta prin care trece. Şi atunci tot aici ajungem, ca statul să caute în interior, că încă mai are oameni de bună calitate. Şi să lase, cum să zic… În fine… Instrumentele docile un pic deoparte, că nu o scoate la capăt cu ele.
„PSD-ul face un joc nedemocratic, dacă mă întrebaţi pe mine. Acum este absolut clar că-şi pun interesele lor personale, individuale, de partid, dacă vreţi, înaintea celor publice şi naţionale prin jocul ăsta prăpădit pe care-l fac, de sabotare din interior a guvernării“
Matei Udrea: Îmi spuneaţi într-un interviu făcut în iunie 2024, deci acum aproape un an şi jumătate, că „următorul preşedinte va avea de făcut faţă la trei crize majore: 1) salvarea democraţiei româneşti, 2) cuplarea ţării la modernitate şi 3) pregătirea pentru cazul unei ameninţări cu agresiunea militară“. Cum vă evaluaţi acum profeţia din iunie 2024 şi cum se descurcă Nicuşor Dan cu aceste provocări?
Iulian Fota: Păi, democraţia încă ne străduim să o salvăm! Am făcut lucruri bune, paşi buni înainte şi asta poate că, din toată triada aceea pe care am prezentat-o eu, e zona unde stăm ceva mai bine. Iar preşedintele, aici, evident că a avut un rol foarte important, pentru că având curaj să candideze într-un moment în care, pur şi simplu, cel puţin unul ca mine era moral prăbuşit, că vedeam oferta şi mă îngrozeam, cred că ne-a salvat pe toţi. Deci, la capitolul ăsta, curajul preşedintelui şi dorinţa de a candida şi victoria lui, cel puţin din punct de vedere democratic, cred că ne-au ajutat foarte mult. Nu e uşor. Uitaţi-vă… Până la urmă, PSD-ul face un joc nedemocratic, dacă mă întrebaţi pe mine. Acum este absolut clar că-şi pun interesele lor personale, individuale, de partid, dacă vreţi, înaintea celor publice şi naţionale prin jocul ăsta prăpădit pe care-l fac, de sabotare din interior a guvernării. Şi acum, după Congres (Congresul PSD din 7 noiembrie – n. red.), eu sunt foarte nedumerit, că atâtea critici şi strâmbe au băgat la Congres împotriva lui Bolojan şi a guvernului, că stau şi mă gândesc cam ce urmează. Deci, încă mai avem de lucru pe partea asta a democraţiei. Partea cu modernizarea: doar ce am discutat mai devreme! Păi, în momentul în care preşedintele a făcut apel la mediul privat, aia îţi arată că suntem în impas cu modernizarea, Traian Băsescu avea o vorbă. Spunea: „Domnule, când ceri SOS, ca şi căpitan de navă, din momentul ăla, primul care vine are voie să se urce pe barca ta şi tu nu mai ai control pe barcă, nu-l mai poţi opri!“. Deci, când ai SOS-ul, ţi-ai abandonat nava primului venit să te salveze. Şi asta e o paradigmă importantă. Deci, cu modernizarea suntem încă în impas. E tot o chestiune de resursă umană! Păi, modernizarea înseamnă alt mod de a gândi, înseamnă oameni mult mai bine pregătiţi. Într-o ţară cu 40% analfabeţi funcţionali, gândiţi-vă ce dificil merge cu modernizarea. În ce priveşte pregătirea pentru a preîntâmpina o agresiune militară, paşi timizi înainte facem şi aici. Dar timizi! Preşedintele trebuie să devină preşedinte-comandant! M-a întrebat cineva la un moment dat cum văd preşedinţia lui Nicuşor Dan. Nicuşor Dan trebuie să fie preşedinte-comandant! Avem nevoie de preşedinte-comandant în situaţii de război. Eu cred că suntem încă în faza aia de mare incertitudine, când nu ştim exact ce va aduce viitorul. Şi atunci bine ar fi să gândim corect, în sensul că să sperăm în ce e mai bine, dar să ne pregătim pentru ce e mai rău. Asta e un lucru dificil, apropo de discuţia din industria de apărare. E un lucru dificil pentru că politicul încă nu-şi ia misiunea în primire. Uitaţi-vă la exemplul ăsta care absolut revoltător: Parlamentul nu vrea – nu că refuză, că acela ar fi în gest politic! – deci, nu vrea, e un gest de indolenţă, să discute de 4 ani rapoartele de activitate ale CSAT şi ale SRI! Păi, cum să spun? Abandonare mai clară decât asta a responsabilităţilor pe linie de securitate naţională nu cred că putem avea! Prin urmare, preşedintele degeaba face ce face, că primii paşi, repet, sunt buni. Preşedintele s-a reconectat cu cancelariile occidentale. Să nu uităm, România era marginalizată rău de tot în noiembrie 2024, chiar înainte să vină povestea cu Georgescu, din tot felul de motive legate de indolenţa vechii preşedinţii. Ne-am conectat cu cancelariile, aici iar preşedintele are un merit. Dar din punctul de vedere al agendei de securitate naţională, nu văd încă viziune, nu există încă claritate. Sunt multe lucruri de făcut pe multe domenii, instituţiile nu funcţionează integrat unele cu altele. Deci sunt foarte multe chestiuni de discutat. Partea proastă e că ăştia ca mine sunt rari, nu prea vorbesc şi, ca atare, lucrurile alea sunt acolo, nefăcute, acoperite de o mantie de secret. Şi, în felul ăsta, nu există nici presiune publică prea mare pe zona asta. Dar eu îmi fac datoria. Nu intru în detaliu, că e bucătăria statului, dar îmi fac datoria şi avertizez că sunt foarte multe lucruri care nu funcţionează în România şi ar fi bine să le reparăm şi să pregătim ţara din timp, că dacă e vreo criză gravă… E o vorbă: securitatea naţională e precum aerul, doar când lipseşte îţi dai seama de importanţa ei. Deci, asta înseamnă că trebuie să te apuci din timp de ea. Ce nu-mi place… Am aici o mică critică de făcut. Nu îmi plac mesajele astea liniştitoare! Eu nu înţeleg de ce în continuare liniştim lumea că tot e bine, că suntem apăraţi, că avem garanţii, că nu ştiu ce, când eu nu cred că mai e aşa şi mai poţi spune aşa ceva argumentat! Aici cred că ar trebui schimbată toată retorica asta pentru că, pe de o parte, mulţi vor zice: „Păi, dacă e bine, suntem apăraţi, de ce ne mai străduim? Că reformele şi modernizarea nu sunt uşoare!“. Iar pe de altă parte, când se va întâmpla ceva rău, lumea se va întoarce tot împotriva conducătorilor. Dincolo de media, de interviuri, de experţi, conducătorii sunt ăia care explică vremurile şi dau tonul.
Matei Udrea: Aici sesizez că discursul lui Nicuşor Dan începe să semene cu cel al lui Marcel Ciolacu de acum un an-doi. Şi el ne spunea să nu ne facem griji că suntem în siguranţă, că ne apără NATO şi oricum Rusia nu e un pericol.
Iulian Fota: Nu, a nu, nu! În niciun caz! Preşedintele mai are un mare merit, pentru că din punct de vedere conceptual, când a fost întrebat, cred, într-un interviu de la Digi24, dacă Rusia este inamicul nostru, a spus: „Categoric!“. Ceea ce Ciolacu niciodată n-a îndrăznit să spună. Ciolacu ne-a spus tot anul 2024 că Rusia nu atacă România! Nu că Rusia nu e o problemă, ci că nu atacă România!
Matei Udrea: Exact!
Iulian Fota: Asta, când noi eram în plin atac hibrid! Care a şi fost recunoscut de toată lumea după aceea. Deci nu se poate face comparaţie între preşedintele Nicuşor Dan şi Ciolacu. Conceptual, preşedintele e corect în exprimare şi în alegerea liniei. E pro-occidental, ceea ce iar nu era cazul lui Ciolacu. Are credibilitate în străinătate, ceea ce Ciolacu nu avea. Deci, nu se poate face comparaţie. Ce trebuie să facă preşedintele, unde se poate compara cu Ciolacu, dacă nu e atent: există o tendinţă de a lucra cu oamenii lui Ciolacu! Nu vreau să dau nume, dar pot uşor exemplifica chestiunea asta. Văd oamenii lui Ciolacu care, după ce s-au plimbat pe la Cotroceni, se duc acum la guvern. Deci, dacă se va lucra cu oamenii lui Ciolacu, atunci într-adevăr ar putea fi o problemă, pentru că, până la urmă, şi Ciolacu a greşit şi a dus România pe marginea prăpastiei! Nu numai din cauza faptului că nu-l duce mintea sau n-are bună credinţă, dar nici oamenii din jur nu l-au ajutat, cum nici pe preşedintele Iohannis nu l-au ajutat spunând tot timpul: „Da, domnule preşedinte, aşa e, domnule preşedinte!“. În momentul în care te-ai înconjurat cu yes-meni şi oamenii n-au curajul să-ţi spună adevărul, n-au să-ţi strice confortul… Că pot să înţeleg ce e aia confort prezidenţial! Bine, nu era cazul la Traian Băsescu, care, fiind preşedinte-jucător, tot timpul făcea treabă, dar pot să înţeleg cum e să n-ai curajul să-i spui preşedintelui sau şefului, adevărul. Dar aia, pe termen mediu şi lung, e întotdeauna o politică păcătoasă, n-ajută şi, în final, uitaţi-vă ce costuri acumulăm ca ţară!
Matei Udrea: Corect. Vă mulţumesc mult, domnule Fota
Iulian Fota: Cu mare plăcere!
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
