Deputatul USR, Emanuel Ungureanu a prezentat pe Facebook imagini cu zeci de pacienţi cu cancer care stau cu orele la cozi, în frig, pentru a-şi primi tratamentul de care depinde supravieţuirea lor, parlamentarul atrăgând atenţia că aceşti oameni, expuşi infectării cu coronavirus, nu păstrează distanţa socială.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Îngrozitor! Umilire, suferinţă, batjocură! Cozi de zeci de metri, în frig şi ninsoare, la Institutul Oncologic din Cluj-Napoca, azi dimineaţă, de la ora 7! Pacienţii cu cancer stau cu orele de dimineaţă la cozi infernale, în frig, pentru a primi tratamentul de care depinde supravieţuirea lor. În plină criză Covid 19 aceşti bolnavi sunt cei mai expuşi infectării. Nu poate fi vorba de distanţare socială aici, nu se respectă cei 1. 5 metri între bolnavi. Jandarmii sunt uluiţi de suferinţa oamenilor şi nu sunt capabili să ia măsuri. Ce face statul român acum cu aceşti bolnavi se numeşte, crimă colectivă”, a scris luni pe Facebook, Emanuel Ungureanu.

Deputatul spune că a ”urlat” zile în şir la Guvern să emită reţete online.

”Am urlat zile în şir la Guvern să permită emiterea reţetelor on line pentru pacienţii cu cancer, să desfiinţeze temporar mizeria numită card de sănătate, să valideze consultaţii telefonice şi servicii de telemedicină. Ori nu le pasă, ori sunt incompetenţi sau mai degrabă ambele. Imaginile acestea mi-au sfâşiat inima. Soluţii pentru evitarea acestor aglomerări şi umilirea pacienţilor sunt, le-am propus Casei de Asigurări de Sănătate încă de acum 7 zile, le reiau”,  amai scris parlamentarul.

Ungureanu a prezentat şi propunerile: ”Eliberarea de către casele de Asigurari a documentelor pentru pacienţii oncologici in format electronic ( Adeverinţe, de asigurat, etc); Eliberarea online a concediilor medicale pentru pacienţii cu cancer; Eliberarea online a reţetelor pentru terapiile orale care nu necesita examinări ( imagistice, laborator, etc) de evaluarea a răspunsului la tratament, fără Cardul de sănătate ( prin verificarea calităţii de asigurat in PIAS) sau pe baza adeverinţei de asigurat in situaţiile când PIAS nu funcţionează. Acest tip de serviciu trebuie însoţit de documentarea unei discuţii cu pacientul, telefonic sau pe Skype, FaceTime, etc, din care sa reiasă ca pacientul poate continua tratamentul!”.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.