Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă anunţă, vineri, că aeronva Piper PA-42 Cheyenne III din dotarea IGAv a efectuat 520 de misiuni, din 2013. În contextul pandemiei, au avut loc 192 de misiuni, fiind transferate 183 de persoane confirmate cu SARS-CoV-2.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

DSU a prezentat, vineri, detalii despre misiunile realizate de cele 2 avioane SMURD, aflate în dotarea IGAv.

”Începând cu luna iulie 2013, aeronava SMURD Piper PA-42 Cheyenne III, achiziţionată de Fundaţia pentru SMURD din sumele colectate de la populaţie prin 2%, a fost donată Inspectoratului General de Aviaţie al M.A.I., pentru executarea misiunilor de evacuare medicală, transport echipe medicale pentru transplant şi a organelor prelevate, precum şi a echipamentelor medicale. Astfel, din 2013 şi până în prezent, aeroanva SMURD Piper PA-42 Cheyenne III a executat 520 de misiuni operative pentru salvarea cetăţenilor, fiind executate în total 1312:46 ore de zbor”, a transmis DSU.

Potrivit sursei citate, misiunile au constat în evacuarea medicală a pacienţilor aflaţi în stare critică, care au necesitat să fie transferaţi la alte unităţi spitaliceşti din ţară sau din alte state, transportul echipelor medicale pentru prelevare organe, misiuni în contextul pandemiei de SARS-Cov-2, ce au constat în preluarea şi transferul pacienţilor confirmaţi, a vaccinurilor, plasmei hiperimune şi a echipamentelor medicale de protecţie.

”De la începutul pandemiei de SARS-CoV-2 şi până în prezent, elicopterele şi avioanele Inspectoratului General de Aviaţie al M.A.I. au executat 192 de misiuni, fiind transferate 183 de persoane confirmate cu SARS-CoV-2, aflate în stare gravă. Misiunile au fost executate pe întreg teritoriul naţional, cu preponderenţă cu elicopterele de tip Mi, datorită capacităţii acestui tip de aeronavă de a ateriza/decola în/din zone aflate în proximitatea spitalelor, în localităţi care nu dispun de infrastructura necesară pentru facilitarea aterizării/decolării avioanelor (aeroporturi)”, a mai precizat DSU.

De asemenea, DSU a oferit detalii despre revizia tehnică a aeronavei Piper-PA42 Cheyenne III din anul 2020.

”Avionul a fost recepţionat în data de 28 decembrie 2020, după efectuarea reviziei tehnice a aeronavei. Lucrările executate la aeronava Piper-PA42 Cheyenne III au fost revizii impuse de consumul de resursă în ore de zbor, ciclii şi timp calendaristic conform manualelor de exploatare ale producătorilor. Menţionăm că durata de prestare şi transport aferente reviziilor tehnice au fost afectate semnificativ de pandemia de SARS-CoV-2, din cauză că în România nu există centre autorizate de service care să execute astfel de lucrări, fiind necesar ca o parte din aceste lucrări să se efectueze prin demontarea pieselor şi transportul acestora în alte state.

Din momentul recepţionării (28 decembrie 2020) şi până la data de 28 ianuarie 2021, aeronava a zburat 92:05 de ore şi a îndeplinit 13 misiuni SMURD, dintre care 3 externe şi 4 misiuni în contextul pandemiei de COVID-19”, a mai transmis DSU.

Aeronava SMURD Cessna Citation V a executat pe parcursul anului 2020 91 de misiuni operative de salvare desfăşurate pe teritoriul României şi al altor state, în total fiind vorba despre 281:39 ore de zbor.

La începutul anului, transferul unui pacient în străinătate a fost amânat, din cauză că aronava Piper PA-42 Cheyenne III s-a defectat. 

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.