Guvernul a anunţat oficial, marţi, programul funeraliilor de stat organizate în memoria primului preşedinte al României de după Revoluţie, Ion Iliescu. Sicriul va fi depus miercuri în Sala Unirii de la Palatul Cotroceni, unde va avea loc priveghiul. Înmormântarea va avea loc joi, în Cimitirul Ghencea 3, iar înhumarea va avea loc doar în prezenţa familiei şi a prietenilor apropiaţi.
În zilele de 6 şi 7 august 2025 vor fi organizate funeralii de stat în onoarea fostului preşedinte al României, Ion Iliescu, calendarul şi desfăşurarea ceremoniilor fiind stabilite de Comitetul pentru organizarea funeraliilor de stat împreună cu reprezentantul familiei.
MIERCURI, 6 AUGUST 2025
Ora 08:30 - Deplasarea autovehiculului mortuar de la spitalul „Agrippa Ionescu” către Palatul Cotroceni pe traseul: Strada Arhitect Mincu - Bdul Kiseleff - Piaţa Victoriei - Bdul Lascăr Catargiu - Piaţa Romană - Piaţa Universităţii - Bdul Regina Elisabeta – Bdul Mihail Kogălniceanu – Pod Eroilor – Bdul Eroii Sanitari – Bdul Gheorghe Marinescu
Ora 09:00 - Cortegiul Funerar intră în curtea Palatul Cotroceni – Poarta Marinescu - Gardă de onoare - Brigada 30 Gardă "Mihai Viteazul" prezintă onorul
09:08 - Sicriul cu trupul neînsufleţit al fostului preşedinte al României Ion Iliescu este depus pe catafalc în Sala Unirii
09:10 - Militarii intră în Gardă Onor la Catafalc
09:15 - Scurt moment religios
09:30 – 12.30 - Ceremonia de prezentare a condoleanţelor de către înalţi oficiali / Semnare în Cartea de Condoleanţe
13:00-18:00 - Prezentare condoleanţe de către cetăţeni
- Accesul se va face pe la Intrarea Registratură din Bd. Geniului (Zona Statuii Leu).
- Ieşirea se va face pe la Poarta Muzeu din Şoseaua Cotroceni.
- Publicul poate depune flori sau lumânări doar în spaţiul special amenajat din faţa Palatului Cotroceni, în parcarea Administraţiei Prezidenţiale din Bd. Geniului
18:30 - Prezentare condoleanţe foşti colaboratori şi apropiaţi
19:00 - Moment religios (Rânduiala Slujbei Stâlpilor)
20:00 - Se încheie procesiunea
Pe timpul nopţii, se va asigura Gardă la Catafalc de către Brigada 30 Gardă ,,Mihai Viteazul"
JOI, 7 AUGUST 2025 – declarată zi de doliu naţional
09:00-09:50 - Sosirea invitaţiilor
10:00 - Scurt moment religios
10:10 - Ceremonia Gărzii la Catafalc
10:15 - Moment de reculegere
10:16 - Ridicarea de pe catafalc a sicriului
- Sicriul este purtat spre ieşirea oficială din Palatul Cotroceni (traseu: Sala Unirii - Galeria Basarabilor - Holul de Onoare – Copertină);
- La Copertină sunt prezente Şiruri de Onoare alcătuite din militari ai Forţelor Armate precum şi Muzica Militară (trompet) pentru Onor;
- Se trage clopotul de la Biserica Cotroceni
10:20 - Plecarea cortegiului de la Copertină / Deplasarea cortegiului funerar spre Biserica Cotroceni
10:30-11:30 - Oficierea slujbei religioase de înmormântare
11:15 - Intrarea Gărzii de Onoare pe Platoul Marinescu
11:35 - Cortegiul Funerar pleacă din Palatul Cotroceni pe traseul Biserica Cotroceni-Poarta Marinescu
11:40 - Gardă de Onoare - Brigada 30 Gardă "Mihai Viteazul" - Platoul Marinescu
- Garda prezintă ultimul onor - înclinarea drapelului.
- Intonarea Imnului Naţional al României.
- Cortegiul va trece prin faţa Gărzii.
Deplasarea cortegiului va avea loc pe traseul Bdul Gheorghe Marinescu, Bdul Eroii Sanitari - Bdul Eroilor – Strada Bagdasar - Şoseaua Panduri – Bdul Geniului – Strada Răzoare – Drumul Sării – Bdul Ghencea – Prelungirea Ghencea – Drumul Cooperativei – Cimitirul Ghencea 3.
Sosirea cortegiului funerar la Cimitirul Militar Ghencea III
Ceremonia de înmormântare
Sicriul este amplasat la intrarea în cimitir pe un afet de tun;
Formare cortegiu funerar şi prezentare onor;
Înhumarea are loc în prezenţa familiei şi apropiaţilor.
Ion Iliescu, primul preşedinte al României post-comuniste, a încetat din viaţă marţi, la vârsta de 95 de ani, la Spitalul ”Agrippa Ionescu”, unde a fost internat în urmă cu aproape două luni, fiind diagnosticat cu cancer pulmonar

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.