Primarul Constanţei, Decebal Făgădău, a anunţat. vineri, că în 11 mai vor începe lucrările la Sala Polivalentă din municipiu, valoarea investiţiei fiind de 68 de milioane de lei. Sala va avea o capacitate de 5.000 de locuri şi va putea găzdui competiţii de handbal, baschet şi volei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Decebal Făgădău a declarat, vineri, că proiectul din 2016 a ajuns la faza de construcţie. 
 
"De luni, 11 mai, vor începe lucrările la Sala Polivalentă din Constanţa. Da, este vorba de acea Sală Polivalentă din Constanţa, proiectul din 2016, născut undeva imediat după alegeri, cu Hotărâre de Guvern tot în 2016, cu licitaţie, bineînţeles cu contestaţii, cu lupte, cu un câştigător, cu proiect realizat, cu autorizaţie de construire semnată şi uşor blocat pe motive juridice. Dar iată că toate lucrurile au fost depăşite şi de luni începe de fapt construcţia Sălii Polivalente din Constanţa”, a afirmat Decebal Făgădău. 
 
El a afirmat că valoarea investiţiei se ridică la 68 de milioane de lei.
 
"Este un proiect de aproximativ 68 de milioane de lei din bugetul Companiei Naţionale de Investiţii la care se vor adăuga sume consistente din bugetul local, aproximativ 5 milioane de euro, constând în lucrări de amenajare, utilităţi, împrejmuiri, parcaje, iluminat, multe lucruri vor face ca această zonă să renască. De asemenea, ştiţi tot în această zonă va veni şi bazinul de înot pentru că lucrurile sunt ca într-un joc de domino, nu aveam cum să facem bazinul de înot dacă nu ştiam unde e Sala Polivalentă, de ce putere avem nevoie, ce cubaj de apă, de ventilaţii şi aşa mai departe”, a explicat primarul Constanţei.
 
Compania Naţională de Investiţii a anunţat că noua sală de sport va avea o capacitate de 5.000 de locuri (dintre care aproximativ 100 de locuri pentru persoanele cu dizabilităţi, 100 de locuri pentru presă, 150 de locuri VIP).
 
Obiectivul de investiţii va beneficia de o sală de competiţii care va fi omologată de forurile de specialitate pentru derularea de evenimente sportive de handbal, baschet sau volei de nivel naţional, dar şi de nivel european şi mondial. Totodată, proiectul noii săli polivalente include şi spaţii dedicate sportivilor (sală de antrenament, sală de forţă, sală de fitness, vestiare, cabinete medicale), spaţii dedicate presei (studiouri pentru transmisii radio-tv), spaţii dedicate publicului (cafenele, alimentaţie publică, grupuri sanitare), dar şi spaţii administrative.
 
Noua sală polivalentă va putea găzdui şi evenimente culturale, conferinţe, concerte sau festivaluri.
 
Sala Polivalentă va fi gata în 2022.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.