Vicepremierul Vasile Dâncu a declarat, luni, la Alba Iulia, că Guvernul lucrează la o strategie legată de funcţia publică urmând să fie reglementată legislativ administraţia şi autonomia locală, Executivul având programate întâlniri pe acest subiect cu reprezentanţi ai admninistraţiilor locale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Noi acum lucrăm la strategia legată de funcţia publică şi o parte din ipotezele pe care le testăm ne-au fost confirmate sau infirmate în discuţiile avute aici (n.r. - cu reprezentanţii administraţiei din Alba Iulia). Este un foarte bun exerciţiu de creativitate în domeniul administraţiei pentru că cei care cunosc cel mai bine problemele sunt cei care lucrează în administraţie”, a spus Dâncu, luni, într-o conferinţă de presă.

Vicepremierul a adăugat că, din punctul său de vedere, administraţia locală este subreglementată din punct de vedere legislativ.

"Administraţia locală (…) este subreglementată ca să spun aşa în legile administraţiei încât în această nouă strategie pe care o vom face şi în Codul Administrativ vom da un profil specific şi din punct de vedere legislativă administraţiei locale şi încercăm ca administraţiei locale să îi se facă prin asta dreptate atât în aceea ce priveşte modul în care sunt selectaţi funcţionarii publici în administraţia locală, gradul de autonomie de care administraţia locală are nevoie în acest moment. În noul nostru proiect privind strategia pentru administraţie publică vom defini mult mai precis funcţia prefectului pentru ca funcţia prefecturală să nu blocheze puterea locală şi autonomia locală, care este normală şi este prinsă în Constituţie”, a mai spus Dâncu.

El a explicat că pentru conturarea strategiei privind zona publică sunt programate întâlniri cu reprezentanţi din administraţia locală pentru a vedea cum funcţionează în realitate şi ce raporturi există între administraţia centrală şi locală.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.