Garda de Mediu a anunţat, miercuri, că a fost sistată activitatea tuturor celor zece firme de gestionare a deşeurilor de la Conţeşti, judeţul Dâmboviţa, a căror activitate a fost verificată marţi. S-au dat amenzi în valoare de 105.000 de lei şi s-au confiscat 11 tine de deşeuri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Garda de Mediu a anunţat, mierucri, că au fost verificate în cadrul acţiunii de marţi 10 societăţi comerciale, dar şi Primăria Conţeşti.

”Au fost oprite în trafic toate autovehiculele de peste 3,5 tone care prezentau suspiciuni de transport de deşeuri; au fost aplicate 14 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 105.000 lei, pentru încălcarea prevederilor legislaţiei de mediu; a fost dispusă sistarea activităţii pentru toate cele 10 societăţi controlate”, a transmis Garda de Mediu.

Sursa citată a precizat că s-a verificat teritoriul administrativ al UAT Conţeşti privind starea de salubrizare, iar în urma controlului, a fost stabilită măsura, cu caracter imediat, de colectare şi eliminare a deşeurilor provenite din dezmembrări ale autovehiculelor, aflate pe domeniul public, cât şi a tuturor categoriilor de deşeuri abandonate pe teritoriul comunei.

În plus, au fost ridicate circa 11 tone de deşeuri feroase şi neferoase – reprezentând cantitatea totală de deşeuri identificată pe domeniul public al comunei, chiar în timpul acţiunii desfăşurate.

Poliţiştii şi comisarii Gărzii de Mediu au făcut, marţi, mai multe controale în localitatea Conteşti la agenţi economici din domeniul colectării de deşeuri feroase şi neferoase.

La acţiune au participat peste 140 de poliţişti, 120 de jandarmi şi 14 echipe de control, dar şi ministrul Mediului, Mircea Fechet.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.