Comisia de Control a Curţii de Conturi a găsit unele neconcordanţe privind procedura de indexare a pensiilor la Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării şi a stabilit măsuri şi termene de remediere. Casa Sectorială de Pensii a contestat decizia şi s-a adresat instanţei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unor precizări ale Casei Sectoriale de Pensii a MApN, în vederea soluţionării pe cale legală a unor probleme semnalate de pensionarii militari în legătură cu modul de implementare de către Casa de Pensii Sectorială a MApN a procesului de actualizare a pensiilor militare în concordanţă cu prevederile Legii nr.152/2017, coroborate cu art.60 din Legea nr.223/2015, precum şi cu privire la existenţa unor diferenţe de procedură în aplicarea acestei operaţiuni între casele de pensii sectoriale ale Ministerului Afacerilor Interne şi MApN, ministrul apărării naţionale, Nicolae-Ionel Ciucă, a solicitat Curţii de Conturi a României o verificare şi transmiterea unui punct de vedere către MApN.

”Solicitarea ministrului apărării naţionale a avut în vedere şi fundamentarea unei poziţii unitare a MApN în cadrul proceselor aflate pe rolul instanţelor între pensionarii militari şi MApN, procese având ca obiect aspectele menţionate mai sus. Comisia de control a Curţii de Conturi a identificat unele neconcordanţe privind procedura de indexare a pensiilor şi a stabilit măsuri şi termene pentru remedierea acestora, concluzionând controlul cu Decizia nr. 4 / 13.07.2020”, a arătat sursa citată.

Casa de Pensii Sectorială a MApN a procedat la contestarea Deciziei Curţii de Conturi şi, ulterior, s-a adresat instanţei de judecată pentru clarificarea aspectelor rămase în discuţie. La acest moment, nu pot fi făcute publice documentele care stau la baza dosarului acţiunii deschise în instanţă, procedurile legale interzicând în mod expres acest lucru, au transmis reprezentanţii Casei de Pensii Sectorială

”Ministerul Apărării Naţionale asigură întregul personal în activitate şi în rezervă că depune toate eforturile pentru rezolvarea în interesul militarilor rezervişti a tuturor aspectelor semnalate, pe cale legală şi în cel mai scurt timp posibil. Conducerea MApN asigură pensionarii militari de întreaga disponibilitate de a lămuri, cu maximă celeritate, toate aspectele care ţin de desfăşurarea acestui proces, precum şi faptul că va aplica în totalitate şi cu bună credinţă soluţiile care vor fi stabilite de instanţe”, a subliniat MApN.

 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.