Consiliul Superior al Magistraturii şi Institutul Naţional al Magistraturii organizează concurs pentru ocuparea a 25 de posturi de magistrat-asistent la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Concursul are loc în perioada noiembrie 2020 – martie 2021, iar examenul va consta în test grilă, urmând a avea loc în ianuarie 2021.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Prin hotărârea Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1344/12.11.2020, s-a aprobat organizarea de către Consiliu şi Institutul Naţional al Magistraturii a concursului pentru ocuparea a 25 posturi vacante de magistrat-asistent. Concursul se va desfăşura la Bucureşti,  în perioada noiembrie 2020 – martie 2021, pentru ocuparea următoarelor posturi: 4 posturi la Secţia I-a civilă, 4 posturi la Secţia a II-a civilă, 8 posturi la Secţia penală şi 9 posturi la Secţia de contencios administrativ şi fiscal”, a transmis, luni, CSM, printr-un comunicat de presă.

Sursa citată a precizat că la concurs se pot înscrie persoanele care îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 14 alin. 2 lit. a - e şi de art. 67 alin. 4 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, respectiv:

a) are cetăţenia română, domiciliul în România şi capacitate deplină de exerciţiu;
b) este licenţiată în drept;


c) nu are antecedente penale sau cazier fiscal şi se bucură de o bună reputaţie;
d) cunoaşte limba română;
e) este aptă, din punct de vedere medical şi psihologic, pentru exercitarea funcţiei.
De asmenea, ci interesaţi trebuie să aibă cel puţin 5 ani vechime, la finalul perioadei de depunere a cererilor de înscriere.

De asemenea, candidaţii pot fi avocaţi, notari, personal de specialitate cadre didactice universitare de specialitate juridică, precum şi grefieri cu studii superioare juridice de la curţile de apel, Curtea Constituţională şi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu o vechime de cel puţin 5 ani în aceste funcţii.

Înscrierea candidaţilor la concurs se face la Consiliul Superior al Magistraturii, până la data de 7 decembrie 2020, inclusiv. Taxa de înscriere la concurs este de 700 lei şi se achită la Direcţia economică şi administrativ din cadrul Consiliului.

Examinarea candidaţilor se face prin susţinerea unui test-grilă de verificare a cunoştinţelor teoretice şi a unei probe scrise practice la data de 31 ianuarie 2021.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.