Peste 50 de angajaţi ai Servciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa au organizat joi un protest în curtea instituţiei, ei fiind nemulţumiţi că veniturile vor scădea începând de anul viitor prin legea salarizării, de lipsa de personal, solicitând totodată şi înnoirea parcului auto, multe dintre ambulanţe având peste 700 de mii de kilometri, iar una chiar se apropie de un milion de kilometri parcurşi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Preşedintele Sindicatului Ambulanţa din Constanţa, Marian Albu, a declarat jurnaliştilor, că acest protest a fost iniţiat pentru a aduce în atenţia Guvernului şi a Ministerului Sănătăţii mai multe probleme cu care se confruntă.

“Am organizat un miting de sensibilizare pentru Guvern şi Ministerul Sănătăţii, pentru mai multe probleme, în principal este vorba de trei probleme. Una dintre acestea este legată legea salarizării pe 2018, care ne diminuează drastic veniturile, nu salariile, pentru că salariile, conform legii, cresc într-un fel, dar pierdem tichetele de masă, pierdem sporurile de periculozitate şi periclitate pe care le avem şi le avem de foarte mult timp obţinute pentru că sunt locuri deficitare şi locuri care au nevoie de acest spor”, a afirmat liderul de sindicat.

El a mai spus că o altă problemă cu care se confruntă este legată de vechimea parcului auto.

“Parcul auto este învechit. Nu am mai primit nicio ambulanţă de cel puţin trei ani de zile, din diferite motive şi neînţelegeri între Ministerul Sănătăţii şi Ministerul de Interne. O altă problemă este lipsa personalului medical şi auxiliar. Am cerut să ni se dea cel puţin 30 de locuri, dar nu le-am primit şi nu le vom primi pentru că în ministere există o penurie de cel puţin 500 de posturi care nu au fost aprobate. Lucrăm în sistem de avarii, în sensul că personalul lucrează din greu cu ore suplimentare, odihnă mai puţină, deja după solicitările foarte multe din această vară s-au epuizat fizic şi au început să nu mai răspundă prompt la solicitările noastre pentru ore suplimentare”, a explicat Marian Albu.

El a mai spus că cea mai veche ambulanţă are peste 900 de mii de kilometri, iar multe dintre maşini au peste 700 de mii de kilometri.

“Cea mai veche maşină are 900 de mii de kilometri, nu este în staţia centrală din Constanţa, este într-o substaţie. Ea arată ca aspect bine, dar din punct de vedere al celorlalte, al motorului, al condiţiilor e mai...Marea majoritate au peste 700 de mii, urmează categoria între 600-700 de mii şi mai sunt câteva noi care au depăşit şi ele 300 de mii fără nicio problemă”, a mai spus preşedintele Sindicatului Ambulanţa.

Întrebat dacă aceste ambulanţe pot pune în pericol pacienţii, având în vedere numărul de kilometri pe care îl au, Marian Albu a răspuns: “Nu există acest risc pentru că maşinile sunt verificate şi la cea mai mică defecţiune se anunţă dispeceratul şi se iau măsuri, se schimbă maşina, nu putem să punem în pericol viaţa pacienţilor şi nici a celor care se duc să salveze vieţi. Dacă se întâmplă să se oprească o maşină accidental pe traseu există posibilitatea să fie adusă, avem înţelegere cu o firmă de tractare, vine, o ia, o duce la service şi s-a rezolvat problema. Nu am avut niciodată probleme să avem accidente din cauză că s-a defectat o maşină”.

Protestul de la Constanţa a durat o oră şi s-a desfăşurat în mod paşnic, cei peste 50 de participanţi nu aveau pancarte şi nici au scandat. De asemenea, activitatea Serviciului de Ambulanţă nu a fost afectată, la această manifestare participând doar personalul care nu era de serviciu.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.